Un dar în săptămîna Floriilor

Ca ușurare primită de Sus în acest Mare Post, în a doua dintre cele două săptămîni în care avem dezlegare să ne și bucurăm[1] cu măsură – prima este cea a Buneivestiri –, anume în săptămîna Floriilor, pe 14 prier 2022, am fost invitat la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu“ din București să iau parte la o dublă manifestare spirituală: vernisajul unei expoziții și lansarea unei cărți[2] ambele purtînd titlul Parabolele Mîntuitorului. Minunata seară artistic-duhovnicească a prilejuit-o Elena Murariu, care, pe lîngă talentul de excepție de iconar exercitat exemplar, deține cel mai important har al creștinului, după opinia mea: capacitatea de a dărui și primi prietenie pentru toată viața. E în această statornicie bucurie și seriozitate, ambele calități împlinitoare profesional-artistic dacă nu prin muncă[3] – termenul e nesuferit părintelui profesor Gheorghe Holbea care se referea în cuvîntul său la sensul restrîns chin frecvent în Viețile Sfinților (acolo, tot învechit, este folosit sensul acesta grozav și pentru derivatul muncitor, sinomim cu torționar, provocator de suferințe, în ultimă instanță călău) – măcar prin efort programatic și îndîrjit ori, vorba cuiva, prin transpirație la care mă grăbesc să adaug adjectivul spirituală.

Dacă ar fi să aleg dintre parabolele biblice pictate și comentate în noua carte[4] a Elenei Murariu una pe care o consider reprezentativă pentru creștinul autentic, m-aș opri la cea a talanților. Nu o interpretez evreiește, ca preocupare cămătărească și-mi place să fac apropierea talant-talent, căci paronimia în acest caz nu încurcă, ci descurcă, orientînd gîndul către minunatul rol pedagogic al descoperirii vocației cuiva. Părintele, profesorul sînt mereu chemați să discearnă, să dirijeze și apoi să susțină spre ardere deplină scînteia divină din fiecare unică făptură omenească ivită anume pe pămînt din vrerea Sfintei Treimi. Odată aflat, talentul-vocație trebuie pus în lucrare cu toată hotărîrea, fără a învinovăți în dreapta și-n stînga pe unii semeni, fără a justifica prin lipsurile altora propriile stagnări și inerții. Prin scrisul Sfîntului evanghelist Matei, Mîntuitorul avertizează asupra lenii și netrebniciei viclean justificate: omul care nu-și valorifică talantul-talentul cu care a fost înzestrat de Creator din momentul concepției va fi aruncat întru întunericul cel mai dinafară unde va fi plîngerea și scrîșnirea dinților, căci neputința vremelnică se va transforma în regrete eterne. Dacă acesta este capătul căii pe care se angajează toți netrebnicii lumii, ce fel de socoteală va fi făcută la plinirea vremii acelora care au împiedicat venirea pe lume a unor ființe, ce urmau a-și primi propriii talanți-talente, prin metode asupra cărora mereu atrag atenția preoții – între care cel mai de frunte este Nicoale Tănase – e imposibil de gîndit…

Asemenea meditații și asociații de idei pot provoca, filă cu filă, minunatul dar căpătat de la Elena Murariu, carte-album însumînd 226 de pagini 18,3 x 26 cm, tipărită cu binecuvîntarea Preasfințitului Nicodom, episcopul Severinului și Strehaiei. Beneficiarii acestui dar au parte de un fel de catehizare plastică prelungită prin frazele concepute de înțeleptul coautor Michel Quenot.   Desigur, „Multe flori sînt dar puține / Rod în lume or să poarte“, după cum constata Mihai Eminescu în Criticilor mei. Iată că în România aceasta greu apăsată nu numai de netrebnicii, ci și de ticăloșii, au existat și există încă mîndre flori ce și-au împlinit și-și împlinesc menirea rodind spre a putea auzi cîndva de la Dreptul Judecător: „intră întru bucuria Domnului tău“!

Mulțumesc și pe această cale, doamnă Elena Murariu, pentru că mi-ați primit modestul sprijin în definitivarea acestei noi aparții editoriale și că am prilejul de a scrie aceste fraze, mulțumind Domnului nostru Iisus Hristos, Maicii Sale și Sfintei Împărătese Elena care vă protejează din ceruri!

București, vineri 15 prier 2022

[1] În înțelepciunea sa Biserica a rînduit și dezlegare la pește, după cum știu credincioșii postitori – cei detașați de rînduieli afirmă că în zilele respective „se mănîncă pește“, nuanțare profană similară dacă nu tocmai cu recomandarea de a mai purta mască afișată insistent în mijloacele de transport în comun și-n alte locuri publice, măcar cu vechile afișe din vechime: „Nicio masă fără pește!“ 

[2] Cuvânt și Imagine. Parabolele Mîntuitorului, comentarii și introducere de Michel Quenot, iconografie și cuvînt înainte de Elena Murariu, text critic Luigi Bambulea, traducere din limba franceză de Măriuca Alexandrescu, Design & DTP: Faber Studio Magda Radu, tipar: Rotolito Romania, 2021.

[3] Cuvîntul are origine traco-daco-getă, nu slavă, cum scriu greșit dicționarele. Doar sensul cu pricina este pe nedrept adus din slavonă, prin Biserică, în limba noastră. În plus, într-adevăr, prin abuz ideologic și confiscare demagogică, muncă a devenit în comunism încărcat conotativ negativ, îndeosebi prin sintagma oameni ai muncii. E, așadar, o noțiune captivă, aproape indezirabilă precum tovarăș.

[4] Altele sînt Rădăcini brâncovenești, ediție bilingvă româno-engleză (2013), Constantin Brâncoveanu – Puterea viziunii (2013) și Martirii (2019).

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează