DNA Brașov: Percheziţii într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectate că au permis accesul neautorizat la informaţii nedestinate publicităţii.
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2015/03/dna-2.jpg)
Foto: pna.ro
Procurorii anticorupţie din Braşov au efectuat astăzi percheziţii la sediul unor firme și a unei instituţii publice potrivit unui dosar în care mai multe persoane sunt suspectate că au permis accesul neautorizat la informaţii nedestinate publicităţii.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, compromiterea intereselor justiției, favorizarea făptuitorului și infracțiuni de fals, comise în cursul anilor 2020 și 2022.
În cursul zilei de 18 mai 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în cinci locații situate pe raza județului Brașov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată într-un comunicat remis, miercuri, de DNA Braşov.
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook