Gorjule, Mândrule! „Școala cu Vultur”

Foto: mapio.net

În anul 1910, în baza planurilor arhitectului Busuioceanu, erau puse bazele „Școlii cu Vultur” din com. Bălănești-Gorj. Un rol determinant în ridicarea acestei entități școlare l-a avut învățătorul Lazăr Arjocianu, cel care, încă de la târnosire, a și împovărat-o cu următoarele cuvinte: „templu al culturii poporului de la sate”. Mare dreptate avea (!).

„Minunea de clădire” s-a ridicat prin subscripții publice, precum și prin împrumuturi de la Cassa Școalelor. Inaugurarea sa a avut loc în prezența ministrului Instrucțiunii Publice, inegalabilul dr. Spiru Haret, însă și a altor persoane de vază din Târgu Jiu sau din județul Gorj.

În al doilea deceniu interbelic (1934), în curtea acestei școli, a fost ridicat un monument dedicat în exclusivitate eroilor din Primul Război Mondial. Deasupra – asemenea altor monumente destinate să perpetueze amintirea eroilor – „neclintit, semeț și demn” era poziționat un vultur din bronz (de aici și denumirea școlii).

Din păcate, în ultimii ani, conform celor menționate de prof. Gr. Haidău (în Al. Sgarbură și R. Sgarbură, „Învățători de seamă din Bălănești-Gorj”, T. Jiu, 2021, p. 175), „Școala cu Vultur stă să cadă. O plouă, o ninge, vântu-i suflă tabla descoperindu-i acoperișul. O parte a tocurilor ușilor au fost luate, iar geamurile de la ferestre sparte.” Mare păcat și umilitoare batjocură!

Foto: mapio.net


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.


MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns