Meditînd din nou la gadareni

Evanghelia citită în a cincea duminică după Cincizecime (Matei 8, 28-34; 9, 1) m-a făcut să meditez iarăși la condiția locuitorilor Gadarei – cetate antică (în ebraică גדרה, gad´a-ra or גדר, ga-der; în greacă Γάδαρα Gádara) care s-a numit și Antiochia sau Antiochia Semiramis (în greaca veche: Ἀντιόχεια Σεμίραμις) ori Seleucia, ce a făcut parte din Decapolis. Istoric, teritoriul pe care se afla Gadara a fost cucerit de arabi în 636 e.n., în urma bătăliei de la Yarmuk și a intrat sub dominație musulmană. În anul 747 a fost în mare parte distrus de un cutremur și a fost abandonat, așa încît astăzi nu mai există. În schimb, în apropiere, anume în actuala Iordanie,  în partea de nord-vest a țării, în apropiere de granița cu Israel și de granița cu Siria, pe un deal cu altitudinea de 378 metri deasupra nivelului mării se află orașul Umm Qais (în limba arabă أم قيس ), care în traducere înseamnă „mama lui Qais“, de unde se pot observa Marea Galileei, Înălțimile Golan și cheile rîului Yarmouk.

Evangheliștii Matei, Marcu și Luca îi menționează pe gadarenii sau gherghesenii din vremea descinderii speciale a Mîntuitorului împreună cu ucenicii pe acele meleaguri, după o călătorie zbuciumată pe Marea Galileii, parcă anume prevestitoare a întîlnirii: în plină noapte, Iisus fusese trezit de ai Săi speriați de moarte din pricina unei furtuni. Potolise valurile așa încît ajunseseră toți cu bine pe țărmul unde nu departe se afla Gadara. Aici au fost întîmpinați de un demonizat (după Marcu 5,1-20 și Luca 8, 26-39) sau de doi (după Matei) care locuia/locuiau în cimitir – loc de graniță între două tărîmuri – din pricina comportamentului antisocial (amănunte consemnează Marcu: nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanțuri, pentru că de multe ori fiind legat în obezi și în lanțuri, el rupea lanțurile și obezile le sfărîma și nimeni nu putea să-l potolească și neîncetat noaptea și ziua era prin morminte și prin munți, strigînd și tăindu-se cu pietre. La rîndu-i, Luca adaugă: de multă vreme nu mai punea haină pe el și în casă nu mai locuia, ci prin morminte).

Relația gadarenilor cu acest demonizat / cu acești demonizați a atras atenția unora:  René Girard identifică în mod limpede un ritual de țap ispășitor. Demonizatul era un paratrăsnet al comunității, el se încărca de „dracii“ comunității, la propriu și la figurat, și fugea cu ei în pustie. El răsturna, de asemenea, ordinea unei societăți sănătoase, care desparte viii de morți, polis de necropolis, și își făcea sălaș în morminte. Identificînd în această răsturnare esența creștinismului, sfîntul Antonie și-a început asceza sălășluindu-se în morminte. Împreună cu René Girard, putem admite că demonizatul avea o funcție socială.[1]

Contextul social la care trimite René Girard îmi aduce aminte de sanatoriul lui Șuțu, unde Mihai Eminescu a fost abuziv internat din grija lui Titu Maiorescu et. comp. de a-l „potoli“, de spitalele psihiatrice din comunism unde inși ca Franz Țandără „tratau“ conform „indicațiilor“ pe „dușmanii poporului“ și de fumegîndele spitale contemporane peste care s-a așternut tăcerea media unde au fost „tratați“ în special bolnavii de covid…

Economic abordînd situația din narațiunea sfîntă pierderea celor două mii de porci a produs o pagubă însemnată cetățenilor ca urmare a tranziției demonice de la om la animale justificîndu-le atitudinea: L-au rugat să treacă din hotarele lor (Matei); ei au început să-L roage să se ducă din hotarele lor (Marcu); L-a rugat pe El toată mulțimea din ținutul Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinși de frică mare (Luca). Spiritual rugămintea unanimă echivalează cu un reînnoit  pact colectiv cu „stăpînitorul acestei lumi“.

Des invocatul – mai ales în zilele noastre pline de încercări – sfat al Învățătorului dat fățarnicilor care l-au întrebat cîndva dilematic despre impozitul cerut de cuceritorii romani de a da cezarului ce e al cezarului și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu n-ar trebui generalizat. Nu poți sluji la doi domni: Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: căci ori îl va urî pe unul şi-l va iubi pe celălalt, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiți lui Dumnezeu şi lui mamona (Matei, 6, 24).

Gadarenii au ales, iar istoria i-a șters de pe fața Pămîntului.

Important e ce facem astăzi: Îl urmăm pe Iisus, ori Îl alungăm din orașele noastre (prin parăzile gay, bunăoară și toate celelalte „libertăți“ asumate corect politic)?

Mă rog Sfintei Treimi să trimită Arhanghelii, Îngerii păzitori și Sfinții protectori ai semenilor mei – fiecăruia după numele lor – pentru a da bun răspuns acestei întrebări ce nu se vrea doar retorică.

București, 17 cuptor 2022

[1] Cf. https://dilemaveche.ro/sectiune/societate/din-polul-plus/gadara-dilemele-comunitatii-622135.html

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează