INIMA STRĂINULUI (10) | Nuvelă-foileton
– Vă rog ca acum după toate discuțiile spirituale să poftiți la masă și să serviți câte ceva, îi invită Marcela.
Apoi aduse de la bucătărie două platouri în care erau chiftele cu carne de vită, cașcal, castraveți și roșii. Se îndreptară cu toții spre masă. Sefora se așeză în capul mesei, Liviu se repezi pentru a se așeza lângă ea, însă Titu se interpuse în mod intenționat în calea sa și îl împinse ușor cu umărul pe Eusebiu pe scaunul cel mai apropiat de Sefora. Eusebiu neavând încotro, și datorită faptului că celelalte scaune erau ocupate, se văzu nevoit să se așeze în dreapta Seforei. În stânga ei la o mică depărtare era Marcu care nu băgase de seamă ce făcuse Titu și nici ceilalți nu văzuseră. Marcela venind din bucătărie cu un coș de pâine și văzându-i pe Sefora și Eusebiu în capul mesei spuse:
– Uite ce pereche frumoasă avem în capul mesei!
– Lui Eusebiu îi trebuie o femeie atât de frumoasă pentru că duce o viață de om singuratic, zise râzând Titu.
– Dar cum de-l vezi pe Eusebiu ca partener pentru Sefora și nu mă vezi pe mine, spuse Liviu adresându-se Marcelei.
– Nu te supăra Liviu, am spus asta pentru că sunt frumoși amândoi și le stă bine împreună, zise Marcela.
Eusebiu se înroși la față și se rușină.
– Poate ar fi mai bine să nu mai vorbim despre aceste lucruri, spuse Sefora și ea puțin rușinată.
– Dar dacă noi te vom răpi, zise râzând Titu.
– Asta nu se poate pentru că mă apără Marcu, îi replică surâzând Sefora.
– Ești cam îndrăzneț și gândești cam mult cu voce tare! Ce faci tu prin Berlin, ce lucrezi? îl întrebă Iulian pe Titu.
– Momentan lucrez în construcții dar nu voi sta mult la Berlin, după ce îmi iau banii plec mai departe, nu stau prea mult într-un loc.
– Interesant stil de viață, dar nu te-ai gândit să te oprești într-un loc pentru a prinde rădăcini? întrebă Iulian.
– Nu pentru că mie îmi plac călătoriile, mișcarea, și să cunosc locuri și oameni noi. Mă plictisesc într-un loc fug de rutină și obligații, vreau să-mi trăiesc viața în mod liber fără nici o urmă de îngrădire.
– Acum ești tânăr și trăiești după cum îți place, dar când ai să mai înaintezi în vârstă ai să realizezi că tot acest stil de viață nu este atât de bun după cum crezi tu acum, spuse Marcela.
– Este posibil, dar deocamdată încă mai pot și de aceea mă avânt pe drumuri cu bucurie pentru că îmi place stilul meu de viață, îi răspunse Titu.
– Poate într-o zi o femeie te va determina să te oprești și să începi să trăiești și tu altfel, spuse Iulian.
– Nu cred, cu mine nu funcționează așa ceva. Însă cu Eusebiu da, de aceea am spus că o vom răpi pe Sefora.
– Iar începi, zise Sefora.
– Marcela după cum se vede oaspeții tăi vor să ne fure ce avem mai frumos, zise Iulian.
– Glumește și el pentru a ne mai descreți frunțile, spuse Marcela.
– Se pare că lui Titu îi plac mult astfel de glume, zise Marcu.
– Este bine că am putut cu toții să ne mai descrețim frunțile, îmi pare rău că familia Dobre nu a venit astăzi să se bucure cu noi, dar să sperăm că în ocaziile viitoare vor veni, spuse Marcela.
După acea seară petrecută în casa Marcelei, Titu nu se lăsă până nu îl determină pe Eusebiu să-i ceară Marcelei numărul de telefon al Seforei și să o sune pentru a o invita la o întâlnire. Eusebiu se conformă într-u totul și spre surprinderea lui, Sefora acceptă să aibă o întâlnire cu el. Eusebiu era ca năucit, iar Titu jubila de bucurie și plecă spre Bremen felicitându-l pe Eusebiu și urându-i succes. Încă de la prima lor întâlnire Eusebiu și Sefora își dădură seama că simțeau o atracție irezistibilă unul spre celălalt, pentru că amândoi deși veneau de pe drumuri diferite în viață, suferiseră mult și aveau răni în suflete. Și de obicei când două persoane cu răni adânci în inimile lor se întâlnesc în mod instictiv, își dau seama că ei se pot ajuta reciproc. Și mai ales doresc ca prin unirea lor să-și schimbe soarta și să-l facă pe celălalt fericit. Între ei totul decurse foarte repede de la prima lor întâlnire, urmă o altă întâlnire și apoi începură a simți tot mai profund că nu mai puteau trăi unul fără celălalt și se aprinse între ei acea scânteie a iubirii și spre surprinderea tuturor celor ce îi cunoșteau la o lună de zile de la prima lor întâlnire erau căsătoriți.
Eusebiu predă garsoniera sa agenției de unde o avea închiriată și se mută în locuința Seforei. Viața pentru Eusebiu își schimbă deodată culoarea și totul deveni nespus de frumos. Trăia din plin în cele două dimensiuni ale vieții, în cea a vieții de familie și în același timp ajutat de Marcu și Sefora făcea pași mari în a-L cunoaște pe Dumnezeu. Se simțea minunat în marea metropolă europeană ce îl uimea și după ani de zile prin contrastele ce le avea în ceea ce privește cartierele, clădirile, zonele, pentru că întâlnea clădiri noi ce arătau progresul civilizației și modernismul în toată puterea cuvântului. Și erau și acele cartiere periferice pline de emigranți cu clădiri vechi construite de multă vreme, în unele zone din acele cartiere mișunau tot felul de oameni dubioși, însă ceea ce îi plăcea cel mai mult erau parcurile naturale în care veverițele se zbenguiau prin copaci și păsărelele îl încântau cu trilurile lor.
Deși era pandemie, pe măsură ce lunile anului 2021 se derulau Eusebiu se simțea tot mai fericit alături de Sefora și plănuia ca în următorul an să-i facă o vizită tatălui său pentru a o prezenta pe Sefora. Însă veni și luna Septembrie ce pentru Eusebiu avea să fie o lună nefastă, ce avea să-i spulbere întreaga sa fericire. În acea lună Sefora veni cu propunerea ca ei să se vaccineze pentru că spunea ea, medicul ei de familie un neamț de treabă o convinsese că vaccinul era o mare inovație a științei medicale și o va proteja mult de boală. Apoi ea argumentă, dacă era așa nu avea rost ca ei să suporte consecințele nefaste ale bolii, și a lipsei pașaportului de vaccinare. Printre altele îi spuse că avea și programare pentru vaccin și că îl va programa și pe el tot la medicul ei. Eusebiu deși nu era într-u totul de acord cu vaccinarea acceptă pentru ca să nu o supere.
Sefora își făcu vaccinul, prima doză cu pfizer și urma ca după trei săptămâni să facă și rapelul. Dar ceva nu fu în regulă pentru că după ce își făcu vaccinul începu să se simtă rău de tot. Fu la spital la urgență, apoi veni acasă și iar fu nevoită peste trei zile să meargă la spital pentru că ceva nu era în regulă cu sănătatea ei după ce își făcuse acel vaccin, și se simțea foarte rău. La zece zile după ce își făcuse acel vaccin Sefora muri în spital. Pe Eusebiu moartea ei îl aduse într-o stare de disperare totală. Nu putea înțelege cum fusese posibil așa ceva. Un nenorocit de vaccin îi distrusese viața! Marcu fu și el foarte afectat, și încercă să-i ridice moralul lui Eusebiu. Însă Eusebiu era căzut într-o stare de totală disperare și ajunsese chiar să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, întrebându-se în mod repetat: „Oare de ce îngăduise El acea moarte?” Nu mai dorea nici o consolare din partea nimănui ci doar să rămână singur.
Uneori se gândea să-și facă și el acel vaccin și nu numai două doze, ci trei sau patru doze după cum se anunța că în Israel și în alte locuri în lume oamenii începuseră să facă, în speranța că îl va omorî și pe el, și chiar așa se gândea că va proceda pentru a termina cu acea viață chinuitoare ce îi mai rămăsese de trăit. Nu îl mai interesau nici explicațiile lui Marcu despre dimensiunea suferinței umane în contextul marii lupte dintre bine și rău. Dorea să fie singur cu propia sa durere. De la fabrică pentru că contractul său de muncă se încheiase îi propuseră să-l renoveze, el însă se negă și plecă în șomaj. Cu ai săi de acasă nu mai comunica de loc, deși îl sunau și îi trimiteau mesaje pentru că aflaseră de drama lui. La un moment dat Alin îi scrise că va veni după el pentru al lua acasă. Însă el îl sună pe Alin și îi spuse că dorește să fie lăsat în pace.
Se mută la o pensiune într-un cartier periferic al Berlinului. Acea pensiune era sărăcăcioasă și locuită în mare parte de emigranți și de unii nemți ce aveau probleme cu consumul excesiv de alcool și droguri. Clădirea pensiunii avea trei etaje și era veche, vopsită în gri, ușile de la intrare erau de lemn vopsite în verde, însă modelul acelor uși era vechi așa cum cu ani în urmă se făceau ușile. La recepție era un neamț pe nume Schimitd ce avea o barbă mare, și fața obosită și marcată de toată rutina vieții de la pensiune. Pentru a ajunge în camera lui ce era la etajul trei, trebuia să urce o scară de lemn cu balustradă tot din lemn ce era făcută tot după un model ce amintea de timpurile de demult. Acea scară în timp ce locatarii acelei pensiuni o urcau sau coborau scârțâia, și mai ales noaptea acel scârțâit părea jalnic, lui Eusebiu de câte ori pășea pe acea scară de lemn vopsită în marou, acel scârțâit îi adâncea și mai mult sentimentul de jale ce îl purta în inima sa.
Pensiunea avea camere mai mari și camere de o persoană. Camera lui era de o persoană, situată la etajul trei cu geamurile dând în strada din fața pensiunii, unde se întindeau șiruri de blocuri cu trei sau patru etaje. În fața pensiunii era un chioșc unde un arab vindea kebap. Mobilierul camerei sale era sărăcăcios, cu un pat de o persoană, un sifoner mic, și o masă cu două scaune lângă pat avea și o mică noptieră cu o veoză. Tot acel mobilier era foarte uzat ca și parchetul ce își pierduse aproape de tot culoarea maronie ce o avusese cândva, semn că pe acolo de a lungul timpului trecuseră mai mulți chiriași. Cel puțin ferestrele erau mari și atunci când le deschidea aerul curat pătrundea în acea cameră.
Eusebiu observase că în acea pensiune locuiau arabi, bulgari, polonezi, și chiar români. Dar el nu mai era interesat să se mai relaționeze cu cineva. Viața sa intrase într-o fundătură groaznică și nu putea să mai iasă pentru că nu putea accepta moartea Seforei. În afară de ea nu se mai gândea la nimic în mod special. Era ca lovit de un șoc emoțional puternic încât nu mai era interesat de nimic. Iar împotriva lui Dumnezeu se răzvrătise pentru că nu înțelegea de ce El nu o protejase pe Sefora de moarte.
Va urma…
Eugen Oniscu, Berlin
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează