Lecturi inconfortabile (1)

Am cumpărat recent o carte jignitoare la adresa acelora care năzuiesc să pășească pe drumul început de Mihai Eminescu și de Bogdan Petriceicu Hasdeu[1], străbătut cît s-a putut omenește, la rîndul lor, de Nicolae Densușianu, Gabriel Gheorghe, Augustin Deac, G. D. Iscru ș.a.

Prilejul a fost un festival organizat la Muzeul Țăranului Român, iar volumul polemic cu pricina e semnat de Cătălin Borangic și Marius Marcu Cu Dacia printre daci mergând (scos de Asociația Culturală Enciclopedia Dacică la Iași în 2020).

Într-un stil ironic greu de survolat, tinerii „istorici“ iau în derîdere cu caractere puchinoase și pe alocuri cu anacoluturi și exclamații amarnice pe „dacomani“, crezînd că produc înaltă cultură și că lămuresc definitiv plebea pe tema propusă, deși unul dintre ei (primul, de fapt) mărturisește că „facultățile de istorie din România nu mai au în orar cursuri despre sciți, geți, daci, traci, sarmați, celți, germanici“ (p. 22), așa că, studios fiind, s-a ocupat de domeniu „pe spezele“ sale cf. (p. 79), deci – aș observa eu – independent-amatoristic, așa cum tocmai li se impută principial „dacomanilor“!

Ca mostră de abordare „științifică“ a vastei problematici ofer cititorilor răbdători: „ucenicul începător [într-ale istoriei – nota mea, M. F.] trebuie să citească până behăie și va behăi până reușește să pună în practică nu doar ce a citit, ci și ce a zis/scris maestrul lui. Adică o lucrare mai acătării ca grosime și conținut. Tânărul padawan[2] ar trebui ca la finalul pregătirii să stea pe picioarele lui, să publice ceva serios. Adesea, cel puțin la noi, maestrul se bagă ca musca-n curu᾽ calului în lucrarea elevului său, pe cât posibil prim autor, că, deh! încă un titlu la portofoliu merită, mai ales că, la fel de adesea, mare parte din text l-a forfecat chiar el“ […] (p. 21).

Trecînd mai la adînc, junele condeier abordează lacunele învățămîntului superior: „Cauzele sunt multe și nu ele fac obiectul mirării […]. În mod paradoxal numărul pricepuților pe subiect, pe temă și pe epocă e imens. Și mai paradoxal e că au apărut ieri, alăltăieri. Nu-i vezi în niciun periodic sau la nicio pișcotăreală profesională. Se pricep de la Tărtăria la Sumer, via Appia și retur, majoritatea și-au lăsat barbă, au blog și bat doct cu degetul în masă. Îi deosebești de dacomanii neaoși prin faptul că se situează prin discurs la celălalt capăt al bățului. // România e de rahat și dacii le put. Da, am spus-o din nou, pentru că așa închid și ei cercul cunoașterii. // Cum am spus, deși numărul de pricepuți e crescut, valoarea măsurabilă a cunoașterii epocii dacice bate pas de defilare aproape pe loc. // Ceva e putred în Dacia.“ (p. 81).

După cum se poate observa, autorul acestor fraze nu stăpînește bine limba română. Oralitatea specifică sporovăielii studențești, cu vioaiele ei tușe cromatice de rigoare, este literar interesantă, dar n-are legătură cu stilul științific în care s-ar fi cuvenit concepută cartea. În afara scrierii cu „â“ generalizat și cu „sunt“, după cum au decretat academicienii nefilologi în 1993, alte achiziții de bază nu se observă. De pildă, se pare că, în copilărie, cel ce a încredințat tiparului pagini ca acestea a lipsit de la cursurile gimnaziale cînd s-au predat noțiunile elementare despre adjectiv, altminteri ar fi reținut că paradoxal nu are grade de comparație – chiar dacă avîntul polemic i-o cere, exprimarea elevată nu aderă la astfel de… „licențe“.

Ce s-ar putea scrie decent despre comparația nerușinată din primul citat?! „Stilul e omul“ – ar reafirma Buffon concluziv dacă ar mai putea fi întrebat.

Deocamdată, pe lîngă zîmbetul amar pe care mi-l provoacă prestația săltăreață la care îmi propun să revin didactic în această îngăduitoare publicație, consider că un plus de lectură (preferabil beletristică) și cîteva exerciții stilistice (neapărat asistate profesionist) nu i-ar dăuna deloc lui Cătălin Borangic…

Să dea Dumnezeu ca aceste observații să-i deschidă îndeajuns apetitul intelectual necesar unei deveniri superioare, căci dotat îmi pare.       

(Va urma).

București, 26 răpciune 2022

[1] În nota bibliografică de la pagina 38, autorii grafiază numele savantului „Hașdeu“ – dovadă că n-au absolvit cu o notă onorabilă cursurile gimnaziale!

[2] Padawan înseamnă elev în sanscrită. Termenul a devenit cunoscut prin filmul „Star Wars: Episode I: The Phantom Menace“, cu Obi-Wan Kenobi ca padawan al Maestrului Qui-Gon Jinn. Un padawan, sau, în film, un ucenic Jedi, este un stagiar pe lîngă un Cavaler Jedi sau Maestru. Padawanii primesc instrucțiuni unu-la-unu în căile Jedi. Cînd antrenamentul unui padawan este finalizat, el trebuie să treacă prin anumite încercări pentru a deveni un cavaler Jedi. (Cf. https://ro.eferrit.com/deifintionul-lui-padawan-ucenicul-jedi/).

• Suntem cenzurați online/pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
• Contactați-ne oricând.
• Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook (conținut exclusiv).
• Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Contează pe ȘTIRI ce contează!