Psihologia comunicării
Abric a susținut că o comunicare se referă la ” ansamblul proceselor prin care se efectuează schimburi de informații și de semnificații între persoane aflate într-o situație socială dată”.(*)
Watzlawick considera, în 1972, că relaționarea între persoane constituie un proces de tranzacție de tip social, cu alte cuvinte, ” nu poți, ca om, să nu comunici”.
Procesul comunicării este influențat de următorii factori:
- factori psihologici: nevoi și tensiuni individuale ( nevoi pozitive, dar și negative, caracterizate prin tulburare și reechilibrare a stării psihice a individului );
- factori cognitivi: capacitățile intelectuale, gândirea care dispune de capacitatea de a prelucra informațiile dar și capacitatea de a utiliza informațiile;
- factori sociali: fiecare om are un anumit statut social și un anumit loc într-o ierarhie;
- factori contextuali: organizarea formală, informală a mediului, a ambianței.
Fiecare om, grup, instituție, organizație are o anumită cultură și comunicăm cu ceilalți datorită unei identități culturale sau cu intenția de echilibrare emoțională.
M. Golu consideră că inteligența este o calitate specifică a organizării mentale a omului, concretizată în capacitățile:
- de disociere-corelare-sistematizare-generalizare a proprietăților semnificative ale obiectelor din lumea externă și a relațiilor dintre acestea;
- de a face față diverselor situații problematice noi, imprevizibile;
- de a adopta decizii optime în situațiile alternative, prin aplicarea unor criterii și teste de eficiență, adevăr;
- de a restructura și adecva din mers desfășurarea comportamentului, activități la logica desfășurării evenimentelor în plan obiectiv, extern;
- de a opera cu sisteme de semne, simboluri și semnale în comunicare cu cei din jur și în reglarea propriei conduite;
- de a realiza succesiuni logice și legice în câmpul unor evenimente haotice sau aleatoare și de a sesiza inadvertențe, lacune sau absurdități în teste verbale sau nonverbale, în situații problematice date spre rezolvare;
- de a se raporta distinct și specific la diferite laturi ale realității sau la una și aceeași latură în contexte diferite.
După cum ne spune psihologul J. Guilford, există în jur de 400 de definiții și trebuie să facem efortul de a găsi ceea ce este esențial pentru comportamentul inteligent : inteligența este dimensiunea personalității ce favorizează adaptarea conduitei intelectuale, practice sau sociale la situații noi.(**)
Howard Gardner definește inteligența drept ” capacitatea de rezolvare a problemelor sau de a adapta produsele care sunt evaluate într-unul sau mai multe medii culturale”.(***) El ne vorbește despre existența a șapte inteligențe, prin inteligență înțelegând, de fapt, abilitatea, capacitatea predominantă, testată prin experiment. Cele șapte inteligențe sunt următoarele: logico-matematică ( capacitatea de a gândi logic), lingvistică ( pentru ca limbajul să devină informație), spațială ( capacitatea de a crea imagini mintale, de a vizualiza), muzicală, corporal-kinestezică ( abilitatea de coordona gesturile), naturalistă ( abilitatea de a valorifica reprezentările din mediul înconjurător), personală – interpersonală și intrapersonală ( capacitatea de a conștientiza propriile trăiri și de a relaționa cu alții). Împreună alcătuiesc ” intelectul multiplu”. Inteligențele se dezvoltă diferit la oameni, fiecare persoană are un anumit profil de inteligență – în ceea ce privește abilitățile, talentele acestuia, posibilitățile pe care le deține, sunt stabilite prin observarea îndelungată a manifestărilor indivizilor, dar și pentru stabilirea opțiunilor educative ce-i sunt adaptate. Din multitudinea teoriilor formulate cu privire la inteligență, putem menționa teoria bifactorială a inteligenței formulată de C. Spearman, teoria genetică a lui J. Piaget care insistă asupra genezei inteligenței, teoria triarhică formulată de R. Sternberg și teoria multifactorială a inteligenței propusă de L. Thurstone.
L. Thurstone înlocuiește factorul g cu mai mulți factori comuni, numiți de el abilități mentale primare:
- comprehensiune verbală-capacitatea de a înțelege sensul cuvintelor;
- fluență verbală-capacitatea de a se exprima rapid, de a combina cuvintele pentru a exprima idei;
- factorul numeric-capacitatea de a opera cu numere, de a face socoteli;
- factorul spațial-capacitatea de a sesiza relațiile dintre formele spațiale;
- factorul memorie-rapiditatea memoriei, trăinicia păstrării și corectitudinea reproducerii;
- factorul percepție-capacitatea de a sesiza detaliile, de a observa asemănările și deosebirile;
- factorul raționament-capacitatea de a găsi regula generală, de a formula o idee comună.(****)
Teoria inteligenței emoționale a fost elaborată de D. Goleman, doctor în psihologie neurocognitivă la Universitatea Harvard, care i-a dat o dimensiune interacțională. Conform acestei teorii, există cinci competențe emoționale și sociale de bază și anume: cunoașterea de sine ( o evaluare realistă a talentelor proprii și o încredere de sine întemeiată), auto-control ( stările emoționale trebuie conduse astfel încât să favorizeze îndeplinirea obiectivelor și nicidecum să le stânjenească sau să le blocheze), motivarea ( folosirea preferințelor personale în direcționarea către atingerea țelurilor propuse, care să ajute persoana să ia inițiativa și să persiste în ciuda adversității), empatia ( identificarea stărilor emoționale ale celorlalți, capacitatea de a cultiva relații neconflictuale cu ceilalți), deprinderi sociale ( capacitatea de a te descurca bine în relații din punct de vedere emoțional).
Într-o comunicare sunt necesare asertivitatea și empatia. Asertivitatea înseamnă a spune ”nu” în anumite situații, examinarea sentimentelor pozitive și negative, afirmarea drepturilor, susținerea propriului punct de vedere, stima de sine, dorința de afirmare. Empatia poate fi înțeleasă drept capacitatea de a te pune în locul altuia, de a vedea lumea așa cum o vede el, capacitatea de a înțelege, a cunoaște reacțiile altuia, este un fenomen de retrăire a stărilor, gândurilor, acțiunilor celuilalt. Inteligența emoțională este ”folosirea inteligentă a emoțiilor”, controlul sentimental al pasiunilor, patimilor și răbufnirilor afective.
Cultura este considerată o ” totalitate a valorilor materiale și spirituale” create de omenire, de societate. Larousse a definit cultura ca ” formația socială și intelectuală a unui individ” iar Lucian Blaga a determinat cultura în relație cu valorile artistice, ca de exemplu operele literare, creațiile estetice, muzicale, plastice, designul produselor și orice consecință a esteticii artistice, Faust și Miorița, Grădinile suspendate și Versailles, David și Laocoon, Cina cea de taină, Car cu boi, Rapsodia română, Bolero, Coloana Infinitului și Turnul Eiffel, Ferrari și Pentium VI, Portavionul, Submarinul, Racheta cosmică.(*****)
Între cultură și civilizație există inseparabilitate deoarece omul trăiește civilizat, se află în ecoul culturii iar prin creație, omul reușește să-și perfecționeze confortul cotidian.
Profesor: Giugiuc Ciprian-Daniel
*Ibidem, p. 65.
**Mielu Zlate, Tinca Crețu, Nicolae Mitrofan, Mihai Aniței, Psihologie, Manual pentru clasa a X-a, Editura Aramis, București, 2005, p. 122.
- Vezi și Paul Popescu-Neveanu, Psihologie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997, pp. 170-172.
- Vezi și Iosif Mărcușanu, Psihologie, Editura Carminis, Pitești, 2005, pp. 105-112.
***A. Ilica, op. cit., p. 68.
****M. Zlate, op. cit., p. 123.
*****M. Zlate, op. cit.,
- Suntem cenzurați online, pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
- Contactați-ne oricând. Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
- Apărăm Credința și Patria. Susținem Familia, Cultura și Viața de la concepție la moartea naturală.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Presă cu frică de Dumnezeu