Cea mai mare grijă a mea

Înainte să devin mamă, credeam că am griji adevărate.

Mă stresam atunci când luam o notă mică la facultate sau nu ieșea bine prezentarea la care lucrasem o zi întreagă.
Plângeam dacă mă certam cu cineva drag.
Mă alarma faptul că vine Primăvara, dar eu nu am palton cu 2 nasturi în față și papuci.
Nu dormeam nopțile înainte de examene.
Mă simțeam vinovată atunci când găseam în e-mailul transmis la 60 de oameni – o greșeală.
Mă întristam dacă lucrurile nu mergeau așa cum le-am notat eu în agendă.

Şi dacă stau să mă gândesc, chiar le consideram lucruri importante, raportate la contextul în care mã aflam.

Dar de când am copil, perspectiva s-a schimbat 180 de grade. Toate lucrurile care mă consumau înainte, toate ce nu țin de Beatrice mi se par acum pe un loc secund. Acum, cea mai mare grijă a mea, dintre toate pe care le-am avut, este să am un copil fericit.

Când doarme, am grijă să nu îi strice nimeni somnul, mai ales dacă adoarme lângă mine, poate sa-mi fie foame, sete, nu mă mișc.
Când mănâncă, am grijă să mănânce sănătos. Nu-mi prea amintesc ca pentru mine să fac regim alimentar și să țin cont – azi carne, mâine ou, poimâine pește și să nu uit în fiecare zi de fibre și legume. La mine ziua putea să treacă cu 2 căni de cappuccino + 1 pachet de covrigi și seara ce mai găsești în frigider (dacă găsești).
Când se joacă, am grijă să intervin la momentul potrivit și să nu stau prea mult ca să nu se plictisească.
Când vorbește sau mai precis când bâzâie – o ascult, ne înțelegem noi în limba noastră.
Când plânge, am grijă să o consolez.
Când e bolnavă, am grijă să îi fie bine, iar când e fericită, am grijă să fiu şi eu, să nu îi stric bucuria. (…) – integral pe prietenamea.com (Ludmila Adamciuc).

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet