Mărturisiri din mlaștina disperării (fragment)

Chiar în ziua de Crăciun, când fiecare dintre noi, în intimitatea sa, își mai amintea cum sărbătorea Crăciunul împreună cu cei dragi, am fost puși în fața unor fapte care ne-au uluit. În acea dimineață, îndată ce a sunat deșteptarea, la ora șase, Zaharia, care în ultima săptămână lipsise din cameră, a dat ordin ca de acum încolo în fiecare dimineață să luăm pozitia fixă pe prici, iar cei care aveau nevoie să iasă la urină și scaun, nu o vor mai face la tinetă, ci în propria lor gamelă pentru mâncare. Am rămas îngroziți de ceea ce auzeam. Așa ceva nu mai auzisem și nici nu mai văzusem vreodată. În dimineața aceea, mulți dintre noi n-au avut nevoie de scaun deoarece, din cauza hranei insuficiente, se iesea afară numai la două-trei zile. De aceea, numai cam a treia parte dintre noi și-au făcut nevoile în gamelă. În cameră era un miros dezgustător, dar îl suportam, căci ne obișnuisem cu el de atâta timp. După ce unii și-au făcut necesitățile în gamelele lor, Zaharia le-a ordonat să se așeze pe marginea priciului, să-și ia lingura și să-și mănânce fecalele. Doamne! Ce scabrozitate, ce înjosire, ce degradare! Mulți au refuzat să-și mănânce fecalele, iar alții au avut reflexe de vomă de aveai impresia că-și vărsau mâțele din ei. Era un spectacol pe care nici o imaginatie, chiar bolnavă, nu si l-ar fi putut închipui. În fața acestei stări de nedescris mulți își doreau moartea. Şi totuși, au fost unii dintre noi care și-au mâncat fecalele: din pudoare însă nu le voi da numele. Din cauza refuzului altora, a început o bătaie cum numai în camera 2 parter trăisem; se lovea peste cap, peste față, pe unde se apuca, cu toate instrumentele de tortură. Mulți dintre noi am scăpat gamelele pe jos, murdărind în acelasi timp și priciul cu fecalele care degajau un miros grețos. Cei care vărsaseră fecalele pe ei au fost duși la W.C. să-și spele hainele pătate, iar fecalele căzute pe jos au fost strânse cu pumnii si aruncate în tinetă. Cei care au fost sortiți să-și mănânce fecalele, după bătăile pe care le-au îndurat erau atât de schilodiți, că stăteau ca niște statui nemișcate pe priciuri. Au fost crunt bătuți și cei care au avut curajul să-l înfrunte pe Zaharia și să-i spună că nici cei mai odioși monștri n-ar fi fost în stare să-și degradeze semenul într-un chip atât de bestial.