Lucrările la cel mai mare centru destinat persoanelor hipoacuzice avansează semnificativ!

Foto credit: Trinitas TV
Lucrările la cel mai mare centru destinat persoanelor hipoacuzice din țară avansează semnificativ, urmând să fie montat acoperișul, informează Basilica.
Lucrările au fost demarate de Arhiepiscopia Bucureștilor în anul 2022, iar în prezent se estimează că vor fi terminate până la finalul anului. Centrul este situat în Sectorul 5 al Capitalei, pe strada Doina, numărul 7, pe terenul donat de Parohia Bărbătescu Vechi.
„Lucrurile au mers cu suișuri și coborâșuri, ca în orice inițiativă menită să facă mult bine și piedicile au fost pe măsură, însă, slavă Domnului, acum vedem că ne apropiem de punctul în care vom acoperi și vom închide clădirea în totalitate”, a declarat pr. Ionuț Tutea, consilier eparhial în cadrul Sectorului social-filantropic și misiune al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pentru Trinitas TV.
Până în prezent au fost efectuate lucrări în valoare de 4 milioane de lei. Ulterior finalizării construcției exterioare, vor fi pregătite spațiile conform prevederilor legale.
Centrul multifuncțional va cuprinde o capelă, sală de socializare, spații de joacă și studiu, dar și o cantină socială care va pregăti zilnic 50 de porții de mâncare pentru persoanele din comunitate.
„Eforturile sunt susținute, avem oarecare predictibilitate în ceea ce privește finanțarea, însă fiecare ajutor contează, fiecare bănuț și am văzut că în acești ani de când a început proiectul, persoane fizice, persoane juridice au căutat să ne fie alături pentru susținerea acestui proiect și le mulțumim pentru acest fapt”, a adăugat pr. Ionuț Tutea. Integral pe: Basilica
Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural-religios. NIHIL SINE DEO