DANSÂND CU LUPII LA VLADIMIRESCU

FOTO ZIUA CULTURAL

09/2019 TRAIAN HORIA

Stăm, cu toții și ne mirăm: „Asta-i țara lu Iohannis? O ridică Merkel din drum dac’-o pierde Ludovic Orban din buzunar?”. Un spulber de praf se ridică din mijlocul uliţei, zăboveşte puţin pe ruinele geamiei şi fuge dincolo de deal. Trece careva pe uliţă şi dă bineţe („Hai,noroc!”), cu aerul că nici nu se adresează cuiva anume. E un ţăran ciolănos, cu pielea înnegrită de trecerea ultimului veac: pe căldura iadului, drumeţul are o flanelă roasă pe la mâneci şi poartă nădragi groşi, de postav. „Uite, na!, că şi prafu’ ne pleacă la bulgari”, continuă el hâtru, fără să se uite în stânga sau dreapta când merge, ca un activist „haștag rezist” care tocmai a aflat în ce direcție e capitalismul. E vădit că pe furiş, omul încearcă să ghicească rostul nostru prin cătunul acela clădit pe pustă şi pe uitare. Stăm şi urmărim nemişcaţi balaurul de praf care se mistuie, cu încetul, în pântecul cerului. Ţăranul se oprește și el, răsuceşte un timp căciula, apoi ia o decizie bruscă şi pleacă, parcă supărat. Se întoarce după vo câţiva paşi şi ne-aruncă din mijlocul drumului: „’ grijă! Dincolo de deal eheee lupii!”.

Umilinţa fântânilor, la Vladimirescu

Cătunul Tudor Vladimirescu are zece case, trei fântâni, vreo 60 de locuitori şi umilinţă cât cuprinde. Din biserica ortodoxă a mai rămas doar un zid din piatră, iar peste drum îşi rânjeşte sărăcia o fostă geamie, frecventată de vrăbii şi şoareci. Cu ceva timp în urmă, un localnic a avut o „iluminare” şi a încropit un altar creştin într-una din camerele casei sale, e singurul fior mistic care mai traversează spinarea comunităţii, într-o epocă a risipirii. În camera-biserică mai poposeşte câteodată un popă venit de la oraș să oficieze liturghia şi, tot acolo, babele aduc împărţeală pentru cei câțiva copii. Banii n-au nicio valoare la Vladimirescu, bine că s-a inventat roata. Nu există bibliotecă, frizerie, oficiu poştal sau cinematograf, nici măcar o cameră a „comunității” unde să se adune cei speriaţi de atâta singurătate. Dobrogea, fata cu salbe de aur la gât va fi rămas fără opinci până a ajuns aici, la Vladimirescu, într-un loc unde oameni şi case stau desculți în soare. Prin curţi nu se vede nicio mişcare, doar pe păşunea care-a fost odinioară vatra satului, pasc o duzină de oi care nici măcar nu-s ale lor, ale oamenilor din Vladimirescu: sătenii îs doar tocmiţi cu lucrul, oile sunt ale unor armâni de la Băneasa.  

Dansul lupilor

Majoritatea sunt femei: vin ca din întâmplare pe unicul drum al cătunului, o potecă mai lată, din pământ, pe care s-a aruncat un praf de piatră, privesc, şoptesc câte ceva cu mâna la gură, se opresc, aşteaptă, încercuindu-ne pe tăcute. S-au împărţit spontan în două tabere (care să stea de vorbă cu străinii, care să refuze) şi au adoptat chiar de la început, o poziţie plină de rezervă. La un moment dat, o femeie spune sonor ceva, alta o completează şi încep să vorbească toate odată: „…i minţit.., „ticăloşii aceia…, …copiii noştri pe drum…, … careva să facă…, … lupii…, șacali… plecat, să plecăm!!!…” Un cor care nu ar avea succes pe nicio scenă a aristocraţiei mioritice de la București. – integral pe Ziua Cultural.


De citit și:

Totuși cât de atotputernic este Dumnezeu? (JURNAℓ SCOȚIAN)

MEMORIILE SUFLETULUI (ANA-MARIA RĂGĂLIE)

Să înţelegi (Monica Buțu)

IN GOD WE TRUST (Traian Horia)

Dragobete pentru băieți și fete (Ciprian Voicilă)

Zâmbetul de joi – Cărțile pentru adolescenți (Rucsandra Bălășoiu)

Cum se cadorisesc între ei ,,patrioții” de la AUR cu contracte din bani publici! Primarul Fota i-a servit consilierului județean Zorlescu un contract de 52.000 de euro!

Mitropolia Olteniei caută preoți pentru zece parohii din județul Gorj

Shakira, Brian Setzer, K-Ci sau Don Felder de la Eagles au avut parte recent de incidente medicale care i-au determinat să-și anuleze concertele – VIDEO

O nouă reușită pentru echipa de robotică de la CNTV Târgu Jiu (Izabella Molnar)

FABIAN LUPULESCU – Dincolo de ceasul cerului (Prof. Mariana Bendou)

(P) DE CE SĂ ALEGI HIRUDO TERAPIA? – lipitori.ro


Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo

Lasă un răspuns