Gorjule, Mândrule! Burduful cu mahmudele

Foto: magazincritic.ro

Cotidianul „Gazeta Transilvaniei”, încă de pe parcursul lunii iunie a anului 1882, a redat în paginile sale o știre care a făcut senzație în epocă. Era vorba despre descoperirea unei comori destul de importante în curtea mănăstirii Tismana. Cel puțin așa a susținut corespondentul din urbea târgujiană a ziarului „V. Doljului”.

Dar despre ce anume era vorba? Păi, în speță, „s-a descoperitu unu tesauru în curtea monastirei Tismana, situată în munți, aprope de Târgulu Jiului. Tesaurulu consta, într-o sumă colosală de obiecte prețioase: argintării de mare valore, precum și unu burdufu mare din piele de țapu ceruită, plinu de mahmudele turcesci și de galbeni împerătesci (…) se crede că acestea ar fi fost ascunse din timpulu lui Tudor Vladimirescu”.

Cum mănăstirea Tismana era proprietatea Statului Român, presa a solicitat, și pe bună dreptate, ca „d-nulu ministru respectivul se binevoiască ca de îndată se publice actele încheiate, dilele acestea, la fața locului, cu ocasiunea desgropărei acelei comori. Monastirea, fiindu avere publică, caută neaparatu se scia publiculu ce s-a făcutu cu comoara”.

P.S. – la șapte ani distanță, unul dintre jurnalele românești de limbă franceză, „L’Indépendance Roumaine”, s-a referit la faptul că ministrul domeniilor a fost informat despre existența unei comori îngropate în curtea mănăstirii Tismana. Mai mult, s-a dispus efectuarea unor noi săpături la locul unde a fost descoperit tezaurul în cauză.

Gabriel Sarcină


Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural. Nihil Sine Deo

Lasă un răspuns