Trecute vieți de „oameni noi” (III) – Ion Iliescu – Evoluția unui lider între comunism și neo-comunism

1. Tinerețea în umbra Partidului (1945–1965)

Născut în 1930, într-o familie muncitorească, Ion Iliescu este încă din tinerețe atras de ideologia comunistă. Tatăl său, comunist ilegalist, moare în închisoare, iar tânărul Iliescu devine membru al Uniunii Tineretului Comunist (UTC). Este remarcat de liderii vremii și trimis la studii în URSS, la Moscova, unde urmează Institutul Energetic și intră în contact cu elita ideologică sovietică. Un documentar produs de televiziunea „Russia 1“, intitulat „Ionel”, prezintă viaţa idilică a studentului Ion Iliescu la Institutul Energetic „Molotov“, din Moscova, în perioada 1950-1954.

2. Ascensiunea în structurile PCR (1965–1971)

După întoarcerea în țară, Iliescu avansează rapid. Devine președinte al UTC și apoi ministru al Tineretului. Este considerat un „tânăr promițător” al regimului Ceaușescu. Ucenicul politic al Ceaușeștilor, acesta se apropie de putere, fiind văzut inițial ca un posibil succesor.

3. Marginalizarea de către Ceaușescu (1971–1989)

După „Tezele din iulie” 1971, care anunțau reîntoarcerea lui Ceaușescu la dogmatismul de tip maoist, Iliescu manifestă rezerve ideologice. În loc să devină succesor, este considerat prea „liberal” și este trimis în funcții provinciale – la Timișoara și apoi la Iași. Devine astfel un tehnocrat în izolare, dar rămâne în sistem, cu acces la rețelele interne.

4. Revoluția din 1989 și apariția în prim-plan

După căderea lui Ceaușescu, Iliescu apare pe 22 decembrie 1989 ca una dintre figurile principale ale noii puteri. Se autolegitimează ca opozant discret al dictaturii și devine lider al Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN) — noul organism de conducere provizorie. Se poziționează ca garant al tranziției, promițând democrație și pluralism politic.

5. 1990–1996: Primul deceniu postcomunist

Iliescu câștigă alegerile prezidențiale din 1990 cu un scor covârșitor (peste 85%). Creează un nou partid – FSN, care devine FDSN și apoi PDSR (viitorul PSD). Perioada este marcată de instabilitate, crize sociale și Mineriadele din 1990 și 1991, unde este acuzat că a tolerat (sau instigat) intervenția violentă a minerilor împotriva protestatarilor.

Este reales în 1992, dar sub un val crescând de critici privind „democrația originală” și menținerea vechilor structuri de putere.

6. Pauza din opoziție (1996–2000)
   În 1996, pierzând alegerile în fața lui Emil Constantinescu (CDR), Iliescu se retrage în opoziție, dar rămâne lider influent în partidul său. Aceasta este perioada în care România începe timid reforma instituțională și apropierea de Occident.
7. Revenirea la președinție (2000–2004)
   În 2000, în fața unei crize majore și a ascensiunii lui Corneliu Vadim Tudor, Iliescu revine ca „omul stabilității” și câștigă un nou mandat prezidențial. De data aceasta, mandatul său este mai moderat și orientat spre integrarea în NATO și UE, dar rămâne o figură vetustă într-o scenă politică în schimbare.
8. Retragerea formală (2004–prezent)
   După 2004, Iliescu se retrage oficial din politică, rămânând membru de onoare în PSD. A fost adesea o voce consultativă, dar cu influență diminuată. A fost criticat pentru refuzul de a condamna comunismul și pentru lipsa de claritate privind Revoluția și Mineriadele.

Din 2024 până azi, Ion Iliescu este urmărit penal pentru crime împotriva umanității în dosarele mineriadei, respectiv al Revoluției din decembrie 1989. În martie 2025, Tribunalul Bucureşti a admis o cerere depusă de Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist şi i-a anulat certificatul de revoluţionar.

În mai 2025, Ion Iliescu i-a transmis un mesaj lui Nicușor Dan pe blogul său, unde l-a felicitat pentru victoria în alegeri, confirmând că Sistemul veghează întru continuitate a „socialismului cu chip uman”.

9. Declarații memorabile și controverse

De-a lungul carierei sale, Iliescu a fost cunoscut pentru limbajul său direct și, uneori, controversat. În 1990, în timpul unui miting, i s-a adresat lui Corneliu Coposu cu expresia: „Doomnu Copoiu, doooomnuu Copoiu, nu mai îmi da domle cu sula-n coaste!”, exprimându-și frustrarea față de opoziția acestuia privind transformarea FSN într-un partid politic.

În iunie 1990, după intervenția minerilor în Piața Universității, Iliescu a lăudat acțiunea acestora, afirmând: „Vă mulțumesc pentru ce ați demonstrat și în aceste zile, că sunteți o forță puternică, cu o înaltă disciplină civică și muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu.” Această declarație a fost intens criticată, având în vedere violențele comise în timpul evenimentelor.

Un alt moment notabil a avut loc în 1992, la Constanța, când, abordat insistent de jurnalistul Paul Pârvu cu întrebări despre Revoluție și influența sovietică, Iliescu și-a pierdut cumpătul și i-a adresat acestuia apelativul: „Măi animalule!”

---

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet