Macron, pălmuit, cu stil! (Pamflet despre palma, prestigiul și pielea subțire a democrației)

Se spune că viața bate filmul. În Franța, însă, se pare că și omul — la propriu — îl bate pe președinte. Nu cu votul, nu cu idei, nu cu argumente. Ci cu palma. Emmanuel Macron, lider cu aplomb napoleonian și mers de consultant global, a mai fost odată „atins de grația poporului”. Prima palmă primită, în 2021, în plin turneu de reconectare cu „Franta profundă”, n-a fost doar un gest necugetat — a fost o lovitură simbolică, transmisă live, viral și irepetabil (sperăm).

Dar ce e o palmă, în fond? Un mesaj? Un reproș? O formă de protest corporală pentru cei care nu mai cred că se poate vorbi? Să ne înțelegem: nu lăudăm palma maritală primită de acest cocoșel galic. Dar nici nu o ignorăm. E glasul grotesc al unei nemulțumiri care nu mai are răbdare. Și dacă Macron a fost pălmuit, nu a fost doar pentru pensii, vaccinuri sau reforme — ci pentru tot aerul rar în care politicienii trăiesc fără mască de realitate. Brigitte, între timp, privește calm. O palmă în public? Doar o adiere față de cele private, când președintele confundă „dialog social” cu „monolog economic”.

Ironic, Republica — aia cu fraternité, liberté și alte iluzii franțuzești — nu sare să-l apere, ci oftează: „Eh… măcar n-a fost cu ou.” Sau cu „fromage”. Macron, cel isteric și țanțoș, ajuns la o popularitate sub nivelul Senei, se pregătește de război imaginar contra balaurilor sau urșilor Europei, dar pe umărul cui să-și plângă amarul că a fost violentat casnic, în fața a miliarde de ochi?

Macron merge mai departe, cu fruntea sus și obrazul (celălalt) pregătit pentru următoarea rundă de popularitate. Căci în democrație, dacă nu te lovește votul, te poate atinge poporul cu mâna lui sinceră. Cu femeia sau bărbatul pe care îl ai alături, în timp ce pe cer apar curcubeiele împăcării.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează