„Moșul uscat” și sindromul ATI: un pamflet medical din real

Într-o lume în care medicina ar trebui să salveze vieți, iată că niște „doctori vizionari” din Spitalul Pantelimon au redefinit termenii: nu mai e vorba despre „îngrijire paliativă”, ci despre eficiență economică prin moarte dirijată. Până și Moartea, dacă ar exista o Uniune a ei, ar depune plângere pentru concurență neloială.

„Nu mai scapăm de ea…” Aceasta nu e o replică dintr-un film noir, ci un mesaj real despre o pacientă. Unii vorbesc despre viață ca un dar. Aici, e o… pierdere de resurse. Dacă omul trăiește prea mult, devine defect de sistem. Se cere o intervenție: nu de urgență, ci de… rentabilitate.

„M-am autodepășit luna asta”, spune o asistentă. E ca la sales – ai targeturi, comisioane și un KPI clar: câți pacienți nu mai sunt. Paradoxul? Cu cât mor mai mulți, cu atât mai bine. Asta nu e medicină, e contabilitate rece cu bisturiul pe sufletul pacientului.

„Curățenie generală”: dar nu în saloane
Și nici în conștiință. Nu se curăță bacterii, se elimină… „problemele pe termen lung”. Pacientul devine o „pată pe buget”, un obstacol în calea premiului de performanță. Spitalul nu mai are doctori, ci „manageri de mortalitate”. Ce jurământ al lui Hipocrate? Avem chat de gardă, cu emoji și sarcasm: „Nora e pe 10… mor 😅”. Cine spune că medicina nu evoluează? Avem acum tele-etică și diagnostic prin memă.

Epilog tragic și ironic într-o Românie în care spitalele sunt considerate „morminte albe”, iar cazul Pantelimon vine să confirme că pentru unii moartea nu e un eșec, ci o strategie. Nu ne mai omoară boala – ne omoară calculele de buget. Poate că am râs amar. Dar în fața unui astfel de cinism, singura reacție sănătoasă e furia lucidă. Și poate o întrebare simplă: cine tratează ATI-ul moral al sistemului medical românesc? Cei 6 milioane de „mucoși” proeuropeni sau restul populației cu adevărat fără pete morale?

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet