Manifest pentru cei care s-au săturat doar să vadă, să blameze și să tacă
Ne uităm în jur și vedem același lucru: suntem mulți, suntem treziți, vedem realitatea. O analizăm, o demontăm pe Facebook, o batem în meme pe Instagram, o dramatizăm în grupurile de WhatsApp. Dăm vina pe politicieni, pe educație, pe părinți, pe tineret, pe bătrâni, pe sistem, pe vreme. Pe toți — în afară de noi.
Dar ce facem, concret? Nimic. Ne plângem. Ne plângem cu stil, cu story-uri elaborate, cu filtre mega-faine, cu hashtags, cu emoticoane. Altfel spus, cu reacții… dar fără reacție.
România de azi nu mai duce lipsă de voci. Are prea multe. Problema e că majoritatea urlă în gol, online, și tace în fața vieții reale.
Vrem schimbare? Atunci ne ridicăm.
Ne ridicăm din fotoliu. Lăsăm telefonul. Ieșim din bula de indignare pasivă și facem un pas în afară: în cartierul nostru, în școlile copiilor noștri, alături de profesori, în primăriile din orașele noastre, în fața blocurilor unde mizeria e „a altora”.
Pentru că nu se schimbă nimic dacă tot ce facem e să scriem postări mișto despre cât de rău e.
Vrem ca orașul nostru să arate altfel?
→ Luăm o mână de oameni și curățăm un spațiu public. O dată. Apoi a doua oară. Apoi atragem și alții.
Vrem politicieni mai integri?
→ Știm că nu există candidați perfecți, dar tăcerea noastră înseamnă victoria celor care știu că nu ieșim din case. Așa că spunem uniți și off-line ceea ce vrem.
Vrem educație mai bună?
→ Donăm cărți. Promovăm autori români. Facem voluntariat. Vorbim în licee despre realitate. Le arătăm generațiilor noi viața de dincolo de ecrane. Redăm culturii valoarea.
Vrem mai puțină manipulare?
→ Refuzăm să distribuim fără verificare. Nu mai dăm share la emoție fără vreun gest real. Ne educăm. Căutăm sursa.
România nu se schimbă pentru că ne-am obișnuit cu rușinea colectivă ca scuză individuală.
„Nu avem ce face.”
„Nu se schimbă nimic.”
„Toți fură.”
„Suntem prea mici.”
Nu! Ajunge!
Soluția e atât de banală încât pare utopică: Ne ridicăm în picioare. Facem. Orice. Dar facem!
Nu mai așteptăm ca altcineva să facă primul pas. Nu mai folosim rețelele ca ventil emoțional. Ele nu sunt realitate. Sunt ecou. Noi suntem viața reală.
Dacă suntem furioși, transformăm furia în acțiune.
Dacă suntem triști, transformăm tristețea în implicare.
Dacă vedem nedreptate, nu mai stăm doar să o comentăm — o înfruntăm.
Nu trebuie să schimbăm lumea. Doar strada noastră. Sau omul de lângă noi. Dar azi.
Un pas. Un gest. O idee trecută din online în offline.
Așa rupem cercul. Așa începe o revoluție.
Nu e mare lucru. Dar e infinit mai mult decât nimic.
Și da, suntem pregătiți să ne ridicăm! Acum.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo
