Justiție sau Spectacol? Când libertatea de exprimare devine delict
Într-o democrație autentică, libertatea de exprimare este un pilon fundamental. Orice tentativă de a o restrânge trebuie justificată cu rigurozitate, proporționalitate și responsabilitate instituțională. Cazul recent al lui Călin Georgescu, inculpat de Parchetul General pentru presupusă propagandă legionară în urma unor declarații televizate în care l-a citat pe Corneliu Zelea Codreanu, readuce în atenție o întrebare delicată: unde se termină exprimarea ideologică și unde începe infracțiunea?
Conform informațiilor publice, Georgescu a fost pus sub acuzare pentru promovarea ideilor fasciste și legionare, în baza Legii 157/2018, care modifică OUG 31/2002 privind interzicerea simbolurilor fasciste. Într-un interviu televizat, fostul candidat a vorbit despre Codreanu ca despre „un model de verticalitate morală”, referindu-se la „dragostea lui de țară și sacrificiul personal”. Pe acest fond, Parchetul a interpretat declarațiile ca forme de „cult al persoanelor vinovate de crime împotriva păcii și omenirii”. Dar ce criterii sunt folosite pentru a distinge un citat istoric de un act penal? De ce este o opinie despre o figură controversată tratată cu aceeași severitate ca propaganda activă pentru o mișcare extremistă?
Instituțiile judiciare au responsabilitatea de a veghea asupra respectării legilor, inclusiv a celor care protejează societatea de extremism. Totuși, acest rol nu trebuie confundat cu cel al unei poliții ideologice. În cazul de față, analiza procurorilor pare să se bazeze mai degrabă pe interpretări subiective decât pe fapte demonstrabile: tonul vocii, mimica, și fraze scoase din context devin, brusc, „probe” într-un dosar penal. Această abordare ridică cel puțin trei probleme fundamentale:
- Relativismul juridic: Fără criterii clare privind ce înseamnă „cultul unei persoane vinovate de crime”, riscul interpretării arbitrare este major. Azi, un citat; mâine, un comentariu academic?
- Instrumentalizarea politică: A fost Georgescu anchetat pentru că a reprezentat un risc real sau pentru că deranja electoral? Este momentul ales pentru punerea sub acuzare (în plină perioadă de validare/infirmare a candidaturilor) o simplă coincidență?
- Efectul asupra societății civile: Precedentele create de asemenea anchete riscă să intimideze vocile critice, istorici, jurnaliști și simpli cetățeni care dezbat teme sensibile.
A discuta despre o figură istorică nu înseamnă a aproba integral ideologia sa. A-l cita pe Codreanu nu înseamnă automat a deveni legionar, la fel cum a-l cita pe Marx nu face pe cineva comunist. Într-o democrație matură, astfel de nuanțe trebuie să fie înțelese și respectate. Însă în România de azi, pare că memoria istorică a rămas captivă în alb și negru: orice detalii despre personaje „interzise” sunt automat suspecte, indiferent de ton sau intenție.
Cazul Călin Georgescu ridică o miză mai mare decât biografia unui personaj public. Este vorba despre granițele libertății de exprimare, despre echilibrul dintre combaterea extremismului și dreptul de a discuta critic sau istoric ideologii periculoase. Procurorii nu ar trebui să devină arbitri morali ai discursului public. Când anchetele penale se bazează pe interpretări vagi și context politic, nu mai vorbim despre aplicarea legii – ci despre un spectacol cu mize ideologice. România are nevoie de o justiție fermă, dar nu de una oarbă la nuanțe. Altfel, riscăm ca lupta împotriva extremismului să devină o nouă formă de dogmatism – una cu epoleți și citații penale.
MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează!
