Santinela din cer: Dacă Luna nu e ceea ce credem că este?
Hai să ne jucăm puțin de-a teoria conspirației… (Asta pentru că deținem cu felicitări un fundal politic demn de un episod de „Tom și Jerry” cu costume inclusiv.) Totu-i roz, e vară, și ne permitem luxul de a privi Luna cu alți ochi. Dar dacă… de fapt… Luna ne privește pe noi?
De milenii, oamenii au ridicat ochii spre cerul nopții și au compus poezii, s-au rugat, au făcut copii la lumina Lunii și, din când în când, au ars câte o vrăjitoare „lunatică”. Dar, în tot acest timp, parcă nimeni nu întreabă direct: „Ce e, domnule, Luna asta?”. Serios. O sferă perfectă, fix pe orbita potrivită, care menține stabilitatea planetei ca un giroscop cosmic. Sună puțin prea convenabil, nu?
Ce ziceau strămoșii?
Texte antice din Grecia, Sumer, Africa și chiar America de Sud vorbesc despre o perioadă „fără Lună”.
Grecii îi numeau pe arcadieni proselenici (Προσέληνος) — „cei care au trăit înainte de apariția Lunii”.
„Se spune că Arcadienii au fost înainte de Lună…” – Theodoros din Samothrace
În cultura Zulu din Africa de Sud circulă un mit despre cum Luna ar fi fost adusă de doi frați reptilieni (numiți „bojii apelor”) — Wowane și Mpanku — cu piele solzoasă, asemeni peștilor.
În mitologia hindusă, există mituri despre originea Lunii (din energia lui Atri sau din churning) care sugerează în mod implicit că Luna nu a existat dintotdeauna.
Aceste povești sunt mituri, desigur… dar ce mit durează mii de ani și e întins cam peste tot pe glob? De obicei, similaritățile din povești conțin sâmburi de adevăr.
Este Luna un obiect artificial?
Acum intrăm pe teritoriul delicateselor conspiraționiste…
Câteva argumente folosite de adepții teoriei „Luna e artificială”:
Este prea mare pentru un satelit obișnuit: Raportul dintre dimensiunea Lunii și a Pământului e aproape unic în sistemul solar.
Orbită perfectă: Luna menține o distanță aproape fixă și ne arată mereu aceeași față. O coincidență elegantă sau… un design controlat?
Sună ca un clopot: În misiunile Apollo, după ce au prăbușit module pe suprafața lunară, instrumentele au înregistrat reverberații care au făcut ca Luna să „vibreze” ca și cum ar fi goală pe interior.
Anomalii electromagnetice și gravitaționale: Sunt regiuni ale Lunii care resping sau atrag instrumentele inexplicabil. Unele orbite ale sateliților au fost deviate ușor în apropierea acestor zone.
Monitorizare? De cine și de ce?
În cele din urmă să îmbrăcăm și halatul de teoretician serios cu o pălărie din folie de aluminiu… Dacă Luna este artificială, cine ar fi pus-o acolo? Și, bineînțeles că întrebarea are mai multe posibile răspunsuri, niciunul demonstrat, firește, dar care plutesc totuși într-un mental colectiv.
- O civilizație extraterestră avansată — poate pentru a observa dezvoltarea vieții inteligente pe Terra, ca într-un mare „Big Brother Galactic”.
- O civilizație pământeană anterioară — una care a atins niveluri tehnologice înalte și a dispărut după un cataclism, lăsând Luna ca un soi de „cutie neagră” a planetei.
- Un soi de control geopolitic interplanetar — aceasta e o teorie mai nouă, care spune că Luna este o „stație de control” construită de o alianță secretă a marilor puteri, conectată cu… hai să nu exagerăm. Sau…
Ce nu știm (și ar trebui totuși să ne întrebăm)?
De ce NASA a oprit brusc misiunile lunare cu zeci de ani în urmă?
De ce nu s-au întors oameni pe Lună timp de 50 de ani?
De ce există fotografii ale unor structuri geometrice pe Lună care par artificiale, dar sunt etichetate ca „anomalii optice”?
… și de ce, în filmele SF, Luna e tot timpul un post de observație, o bază, un ceva care ascunde mai mult decât arată? Coincidență cinematografică sau memorie colectivă?
Dacă tot ce știm despre Lună s-ar dovedi a fi greșit (sau incomplet) ar fi prima dată când omenirea descoperă că a fost manipulată sau ținută în întuneric?
Până una-alta, ieși diseară pe balcon, privește Luna și zâmbește-i! Poate îți zâmbește și ea… sau poate te scanează.
MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet
