Despre proiectul de lege care prevede pedepsirea celor care agresează o femeie însărcinată și îi afectează copilul sau îl omoară

spuneopoveste.com
Victoria Stoiciu, vicepreședinte a celui mai important partid din coaliția de guvernare, și Oana Marinescu, au publicat două texte halucinante despre proiectul de lege care prevede pedepsirea celor care agresează o femeie însărcinată și îi afectează copilul sau îl omoară. Proiectul vizează pedepsirea agresorului și pentru afectarea sau moartea fătului, pe lângă afectarea femeii. Autorii proiectului au suflat în iaurt, în sensul că, pentru a nu fi acuzați că vor să interzică avortul, au prevăzut explicit ca pedeapsa să se acorde dacă fătul are mai mult de 14 săptămâni de sarcină, adică după vârsta de avort la cerere. Dar Victoria Stoiciu și Oana Marinescu susțin, absolut fals, împotriva evidențelor (forma proiectului și motivația sunt clare) că proiectul interzice avortul! Să te vulnerabilizezi inutil mințind complet despre un proiect de lege a doi deputați din opoziție, arată o agendă personală care va face rău propriului partid și propriei coaliții.
Ce spun Victoria Stoiciu și Oana Marinescu:
• Că „perioada legală pentru avort s-ar reduce de la 14 la 8 săptămâni”.
• Că proiectul ar fi o „strategie perversă” de a interzice avortul în etape.
• Că fătul ar fi declarat „persoană” și s-ar pregăti interzicerea completă a avortului.
Ce prevede în realitate proiectul:
• Proiectul modifică art. 202 din Codul Penal, despre Vătămarea fătului, nu articolul privind avortul la cerere.
• Introduce o protecție penală a fătului după 14 săptămâni, nu 8.
• Se referă la situații de violență sau agresiuni externe asupra femeii însărcinate, care duc la vătămarea sau moartea fătului.
• Nu modifică legea sănătății și nu schimbă regimul juridic al avortului la cerere (permis până la 14 săptămâni) sau al avortului terapeutic.
Expunerea de motive afirmă explicit că scopul proiectului este armonizarea Codului Penal cu legislația medicală, pentru a sancționa faptele de violență asupra femeilor însărcinate care duc la pierderea sarcinii.
1. Nu există nicăieri în text termenul de „8 săptămâni”. Este o invenție.
2. Nu se modifică legea avortului la cerere. Ea rămâne neschimbată, până la 14 săptămâni.
3. Nu se introduce statutul de „persoană” pentru făt. Se introduce doar o protecție penală suplimentară împotriva actelor de violență.
4. Afirmația că inițiativa „restrânge dreptul la avort” este o deformare grosieră a realității.
Aici este linkul la proiectul de lege: https://www.cdep.ro/proiecte/bp/2025/300/30/7/pl337.pdf
Aici este linkul la expunerea de motive: https://www.cdep.ro/proiecte/bp/2025/300/30/7/em337.pdf
Notă: titlul ne aparține. Două alte texte ale Alexandrei despre acest proiect se pot citi pe pagina ei de Facebook.
MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează!