Președintele care lipsește: Nicușor Dan și arta absenței internaționale
Se spune că diplomația este mijlocul prin care fiecare lider joacă pentru gloria națiunii sale. Diplomația românească a ajuns să aibă mai mult succes pe Zoom decât în realitate. Pe scenă, lumina reflectoarelor cade pe cei care știu să vorbească, să negocieze, să se implice. Dar într-un colț de umbră, aproape invizibil, stă și primarul României , Nicușor Dan, maestrul prezenței prin absență. La Bruxelles, la Varșovia, la Washington, lumea discută despre viitorul Europei, despre securitate, energie, inteligență artificială, iar România… trimite gânduri bune. Președintele nostru nu e acolo. Poate a fost neinvitat, poate ocupat cu o dezbatere despre trotuarele din Capitală — cine știe? Cert e că locul României la mesele mari rămâne liber, cu o pancartă prăfuită pe care scrie „Reserved – Maybe”.
În vreme ce liderii europeni își etalează viziunile la forumuri internaționale, Nicușor Dan rămâne un mister logistic: nici nu vine, nici nu pleacă, nici nu trimite clar un mesaj. La o reuniune pentru securitatea energetică a Europei Centrale, România a fost reprezentată de un secretar de stat care a citit un text în care scria, sec, „Președintele transmite salutări și urări de succes”. Un fel de „Sunt cu voi în spirit”, dar fără spirit. La o conferință regională, vecinii noștri își negociază conducte, rute comerciale și alianțe; România, în schimb, negociază scaunul gol din primul rând. Când totuși apare, domnul Dan e prezent precum un actor de fundal într-un film străin: apare la poză, dar replicile le au alții. La summitul NATO, stă în al doilea rând, privind în zare, ca un elev care a intrat din greșeală în poza clasei de-a XII-a. Cei din jurul lui discută apărarea Europei, iar el pare să se întrebe dacă nu cumva s-a rătăcit de pe harta Google Maps.
„Mai bine taci decât să greșești” pare a fi noua doctrină a politicii externe românești. Dar tăcerea are un preț. Fiecare absență de la un summit e o oportunitate pierdută: un contract, o alianță, o imagine a unei țări. Într-o lume care se schimbă trepidant, de la o lună la alta, România are un președinte care ar putea foarte bine să conducă o republică imaginară: una fără evenimente, fără întâlniri și, mai ales, fără președinte. România nu are nevoie de un președinte care tace frumos, ci de unul care vorbește pentru ea. Poți lipsi o dată, de două ori, dar când lipsești mereu, nu mai e întâmplare, e stilul unui președinte chiulangiu.Să fim sinceri: Nicușor Dan n-a fost niciodată un om exuberant. Nu zâmbește des, nu ține discursuri calde, nu pare să aibă un metabolism politic obișnuit. E un ins al formulelor exacte, al cifrelor și al tăcerilor. Îi lipsește emoția și surplusul de comunicare cu care societatea s-a obișnuit, vezi stilul dinamic și prea bolovanos al defunctului politic pe nune Basescu.
Recent, un parlamentar AUR s-a trezit cu o neliniște medicală: „Să fie verificată starea de sănătate a președintelui Nicușor Dan, deoarece există o îngrijorare.” În realitate, „problemele lui Nicușor Dan” nu sunt medicale, ci metafizice: nu știe să se vândă într-o lume care cere show, nu știe să mintă cu farmec, nu știe să-și joace rolul. Poate că adevărata problemă nu e absența președintelui, ci obișnuința noastră cu letargia. Ne-am adaptat la conducători care nu conduc, la promisiuni uitate imediat. Și iată o Românie care are președinte. Pe hârtie. În rest, funcția pare ocupată de un ecou. E acolo, undeva, într-un birou alb, plin de grafice și aer condiționat. Fantoma din Cotroceni e dovada vie că poți fi liderul unei țări fără să exiști efectiv în ea.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Contează pe ȘTIRI ce contează!
