Fenomenul Flavia Groșan – umanitatea întruchipată
În ultimii ani, am ajuns să trăim într-o societate în care judecata publică s-a transformat într-o armă. Oricine îndrăznește să gândească diferit, să pună întrebări sau să ofere o perspectivă alternativă este imediat catalogat, ridiculizat sau pus la zid, chiar cercetat disciplinar. Medicul Flavia Groșan nu a făcut decât să-și exprime propria opinie profesională și să vorbească despre experiența sa medicală. În loc de un dialog calm și argumentat, a fost întâmpinată cu atacuri și etichete jignitoare. Există momente în istorie când un om simplu devine un simbol. Flavia Groșan este un astfel de om. Un medic care a ales să-și urmeze conștiința chiar și atunci când lumea întreagă îi spunea că greșește. În timpul pandemiei, când frica era mai puternică decât speranța, ea a îndrăznit să pună la îndoială un întreg sistem de tratament. A vorbit despre adevăratele tratamente, despre sufocarea pacienților în spitale, ddespredoze de oxigen care omoară oameni. Nu toți au fost de acord cu ea – și e firesc. Medicina se bazează pe dovezi, iar știința are nevoie de rigoare. Flavia Groșan le-a avut pe ambele, arătând umanitate acolo unde disperarea atinsese cote insuportabile.
Ceea ce s-a întâmplat cu Flavia Groșan a depășit granițele dezbaterii profesionale. A devenit un fenomen social, o scenă unde binele făcut a fost pus la zid, iar omul, batjocorit. A fost atacată, ridiculizată, transformată în subiect de glume și meme-uri. I s-a spus că e iresponsabilă, nebună, periculoasă. Puțini au ales să o vadă ca pe un om: un medic care a salvat vieți, care a oferit alinare, care a lucrat zeci de ani fără scandaluri, fără privilegii. Și totuși, ea a continuat să-și vadă de drum. A continuat să primească pacienți, să răspundă la telefoane, să creadă în ceea ce face. A continuat să facă bine, chiar și atunci când era luată în râs pentru asta.
Fenomenul Flavia Groșan nu e doar despre medicină. E despre curaj, despre nevoia de sens, despre felul în care o parte a societății tratează oamenii care gândesc altfel. Dar dincolo de toate controversele, rămâne un adevăr simplu. Flavia Groșan a făcut bine. Poate nu în ochii tuturor, dar sigur în inimile multora. Este un om care a ales să creadă în viață, în omenie, în dialog. Iar moartea ei ar trebui să ne oprească o clipă. Să ne întrebăm câți oameni ca ea am pierdut din cauza disprețului colectiv. Câți oameni care ar fi putut schimba lumea au fost reduși la tăcere prin ironie, prin ură, prin neînțelegere. Când un om este numit „dus cu pluta” doar pentru că are o altă viziune, nu mai vorbim despre dezbatere, ci despre linșaj mediatic. Știința nu evoluează prin conformism, ci prin curajul celor care au îndrăznit să gândească altfel. A condamna public un medic pentru opiniile sale, înainte de a analiza cu adevărat datele și rezultatele muncii sale, înseamnă a nega însăși esența profesiei medicale: libertatea de gândire, spiritul critic și dorința de a vindeca.
Flavia Groșan nu este un sfânt, ci un om cu îndoieli, cu mult curaj și cu umor în clipe de tulburare generală. Dar poate că tocmai asta o face memorabilă, că are curajul să fie sinceră până la capăt. Astăzi, când este în suferință, poate că cel mai mare omagiu pe care i-l putem aduce este să învățăm ceva din povestea ei: să nu mai batjocorim binele atunci când nu-l înțelegem. Să ascultăm înainte să judecăm. Să fim oameni înainte de a fi spectatori ai letargiei generale.
„Să nu regreți nimic. Să trăiești dincolo de monotonia lumii și superstițiile lor bolnăvicioase.” (Flavia Groșan)
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo
