Hapul lingvistic (36)

Publicînd în urmă cu cîteva zile un articol pe tema iubirii, am primit ieri o recomandare de lectură despre iubirea de sine datorată psihoterapeutului-consilier George Chiriacescu (v. https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/iubirea-de-sine-ce-e-ce-nu-e-si-cum-o-poti-recunoaste-cand-o-intalnesti).

Dacă sfaturile de bun simț ale autorului merită avute în vedere, căci e firesc să-mi pese de mine însumi, am însă mari rezerve în privința limbajului folosit, întrucît mai presus de aceasta îmi pasă de limba română. Extrag exemplificativ:

Psihologi, coachi de dezvoltare personală, influenceri de lifestyle, toți vorbesc despre cât de important e să te iubești pe tine însuți.[…] Poate nu poți fugi într-un city break, dar poți să-ți iei o seară pentru tine. […] Că dacă ai copii, job, rate și deadline-uri, nu mai e loc de „iubire de sine“. […] Nu există un checklist universal, dar uite câteva indicii: Nu te judeci constant pentru fiecare greșeală. Îți oferi răbdare și timp. Spui „nu“ când e prea mult. Ceri ajutor când nu mai poți singur. Te bucuri de lucruri simple, fără să simți că trebuie să le „meriți“. Nu aștepți validare constantă din exterior. […]

Tendința ilustrată de aceste enunțuri nu este, din păcate, izolată, ci e în plină evoluție: împănarea românei scrise și vorbite cu termeni englezești. Cauzele principale sînt pregătirea școlară precară și slaba stimă de sine a utilizatorilor – aceasta din urmă atingînd chiar domeniul în care s-a specializat autorul textului din care am exemplificat: un maladiv complex de inferioritate generalizat asupra celor înconjurătoare, de la obiectele de uz curent, pînă la concepte, limbaj și, desigur, mod de a gîndi. Admirația pînă la extaz a tot ceea ce e occidental, fără grile de selecție, constituie un sindrom asemănător aceluia denumit Stokholm.

Spre a nu-mi împinge cititorii la fatalista ridicare de umeri („asta e; n-avem ce face; mergem mai departe; ăștia sînt, cu ăștia defilăm“ etc.), inspirat de menționatele „indicii“ (atenție la nunațe: nu sînt „indicațiile prețioase“ cu statut obligatoriu ca acelea de care unii dintre noi am avut parte, cîndva, pînă la intoxicare! Acestea sînt doar sugestii cu statut facultativ!), îmi permit la rîndu-mi să-i prezint domnului George Chiriacescu și tuturor celor școliți asemenea lui o și mai scurtă listă de sfaturi parafrazate: oferiți-vă răbdare și timp de a citi mai mult; spuneți „nu“ cînd neologismele sînt prea multe; cereți ajutor cînd nu mai puteți singuri: folosiți dicționarele și mai ales literatura bună românească – acestea există din belșug!

N.B.: Fiind filolog, nu folosesc nejustificata complicare a scrisului în românește cu „â“ median, exceptînd cuvîntul „român“ și derivatele sale, precum și numele proprii scrise cu această literă – de exemplu Brânzaș. Paradigma verbului „a fi“ nu atestă în vorbirea curentă pe „sunt / suntem“ etc.; în plus, „sunt“ nici măcar nu se justifică etimologic! Drept urmare, eu rostesc / scriu sînt / sîntem etc.

Strîmbeni, 22 brumărel 2025

MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO!