Hapul lingvistic (37)
Foto: Rost Online
Am pledat și am luptat mai bine de trei decenii, în măsura posibilităților mele, ca profesor de literatură și limbă română, șef de catedră și publicist, să atrag atenția funcționarilor din ministerul de resort și a celorlalți factori de decizie asupra necesității suplimentării numărului orelor dedicate în Școală însușirii temeinice a „limbii ce-o vorbim“ de mii de ani în acest spațiu carpato-dunărean. Neprietenii noștri, dimpotrivă, ascultînd „directivele“ politice de aiurea, au diminuat (în unele cazuri pînă la ridicol!) numărul acestor ore, așa încît asist la o involuție dureroasă în privința utilizării vorbite și scrise a limbii române.
Am dat pînă acum destule exemple de erori comise în scris.
Greșelile făcute prin viu grai sînt însă mult mai numeroase și, pe măsură ce s-au amplificat priceperea și accesul tehnologic al maselor de vorbitori la comunicare, carențele apar hidos înregistrate și răspîndite, „performerii“ aparținînd tuturor categoriilor sociale. Mă opresc în cele ce umează la o foarte recentă cuvîntare:
Traversăm o perioadă complicată geopolitic și traversăm o perioadă în care constatăm că pacea nu este un dat, nu este suficient să te bați cu pumnii în piept să spui că vrei pace, trebuie să fii responsabil să vrei pace și asta înseamnă că trebuie să te pregătești ca să descurajezi războiul […] Este o regulă în societate, tot timpul oamenii au dreptate. Prin faptul că instituția Armatei în toate sondajele de opinie este cea mai apreciată instituție din România înseamnă că în interiorul Armatei găsim profesionalism și profesionaliști […] (cf. Ramona Ciobanu, hotnews.ro, sîmbătă, 25 octombrie 2025, 11:43).
Aparent, vorbitorul stăpînește limba română, dar ideatic exprimă banalități (vorbește „ca să se afle-n treabă“ – cum sună o expresie populară!) și comite stîngăcii stilistice neadmise nici la nivel gimnazial: repetarea sintagmei traversăm o perioadă în prima frază, construcția trebuie să fii responsabil să vrei pace și debutul ultimei fraze (dacă ar fi o explicație a afirmației din enunțul precedent e nejustificat punctul pus după ultimul cuvînt, căci Prin faptul nu poate fi element de relație între enunțuri separate, ci poate funcționa doar ca liant înlăuntrul aceluiași enunț; dacă s-a dorit trecerea la altă ordine de idei, pasajul suferă de incoerență!). În plus, nu e clară regula din societate la care se referă înaintea unor înalți reprezentanți ai armatei autorul acestui discurs: există o diversitate enormă de caractere, de opinii, de aspirații, așa încît la care dintre „dreptățile“ omenești exprimate se face aluzia aparent gnomică (v. sempiternul tot timpul)? De pildă, cei puțini care au exclamat chiar în auzul celui ce rostea aceste cuvinte „Trădătorule! Mergi în Ucraina!“ (cf. idem) au dreptate tot timpul?… Dar cei (aceștia deloc puțini!) care calmau în urmă cu cîteva luni, fără a fi luați în seamă de majoritatea mass-media naționale: „Turul doi înapoi!“ aveau, la rîndu-le, dreptate tot timpul?…
Superlativul relativ al adjectivului provenit din participiul verbului (a) aprecia nu se recomandă a fi formulat fără ajutorul unui adverb: mult, des, frecvent etc.; deci corect ar fi „cel mai mult/des/frecvent apreciată“.
În fine, tautologic, enunțul în interiorul Armatei găsim profesionalism și profesionaliști încununează aproape caragialesc intervenția publică la care mă refer.
Dacă spusele care au făcut obiectul articolului de presă citat aparțineau unui adolescent în formare, consider că s-ar fi putut îndrepta lacunele în plan ideatic, semantic și stilistic – cu eforturi deloc neglijabile și, desigur, profesioniste –, dar în situația dată șansele recuperării minusurilor semnalate mi se par nule, chiar dacă, frizînd absurdul, s-ar dori cu dinadinsul această performanță angajîndu-se o armată de consilieri superior școliți…
N.B.: Fiind filolog, nu folosesc nejustificata complicare a scrisului în românește cu „â“ median, exceptînd cuvîntul „român“ și derivatele sale, precum și numele proprii scrise cu această literă – de exemplu Brânzaș. Paradigma verbului „a fi“ nu atestă în vorbirea curentă pe „sunt / suntem“ etc.; în plus, „sunt“ nici măcar nu se justifică etimologic! Drept urmare, eu rostesc / scriu sînt / sîntem etc.
Strîmbeni, 26 brumărel 2025
MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet
