La mulți ani, DEMOSTENE ANDRONESCU, la vârsta de 98 ani! FOTO: fostul deținut politic la Tâncăbești, 30.11.2024
Foto: chilieathonita.ro
Unul din ultimii supraviețuitori ai Rezistenței anticomuniste și ai fenomenului detenției politice din România, poet al închisorilor comuniste, împlinește astăzi vârsta de 98 de ani. Fundația Ion Gavrilă Ogoranu îi urează ani mulți și senini, care să-i încununeze cu mirtul binecuvântării dumnezeiești fruntea înnobilată de stigmatele răstignirii. Fiți binecuvântat de Dumnezeu, domnule Demostene Andronescu, iar noi să vă avem printre noi cât mai mult, pentru a vă asculta mărturia neîntreruptă!
Coriolan Baciu – Președintele Fundației Ion Gavrilă Ogoranu

Repere biografice
Născut la 3 decembrie 1927, la Câmpuri ( Vrancea), fost copil de trupă, Demostene Andronescu a absolvit în 1952 Facultatea de Istorie. Ca urmare a opoziției sale față de regimul comunist, între 1952 şi 1964, cu o întrerupere de câteva luni, a fost deţinut politic, trecând prin temnițele Jilava, Gherla şi Aiud. dar numai în 1969 i s-a permis să-şi susţină licenţa. Ani la rând după eliberare a fost nevoit să facă muncă necalificată. Abia în 1969 I s-a permis să-și susțină licența, iar abia în 1972 a primit un o slujbă potrivită cu pregătirea sa. După eliberare, Securitatea a continuat să-l hărțuiască, până în decembrie 1989. În 1995, versurile din închisoare i-au fost publicate într-un volum (Peisaj lăuntric, Ed. Puncte Cardinale, Sibiu), iar în anii 2000 a publicat volumul de memorii din temniţă (Reeducarea de la Aiud) şi cel de publicistică (De veghe la cumpăna veacurilor, Ed. Christiana, Bucureşti).
Pe 30 noiembrie 2024, la vârsta de 98 de ani, a fost singurul deținut politic care a participat la comemorarea de la Tâncăbești, în urma căreia zeci de persoane, inclusiv elevi de liceu și studenți, au fost arestați de forțele speciale, cu domiciliile percheziționate, fiind inculpați și unii deja trimiși în judecată (deși organizatorii nu aveau nici un fel de legătură cu situația care a dus la anularea alegerilor prezidențiale și cu candidatul incriminat de autorități). În acele zile a circulat intens ironia că, prezent la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu, fostul deținut politic Demostene Andronescu ar fi putut la fel de bine să fie pe lista celor ridicați de mascați și trimiși înspre o nouă condamnare politică, pentru aceleași credințe pentru care plătise și în tinerețe. Dumnezeu să ierte România… (nota – F.D.)
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural. Contează pe ȘTIRI ce contează!