Problema iraniană…
Intervenția externă în problema iraniană este una dintre cele mai periculoase opțiuni posibile în acest moment, iar implicarea lui Donald Trump amplifică riscurile, nu le reduce. Miza este, în mod cinic, resursele de petrol, iar Trump, acest neo-dictator internațional, alături de celelalte dictaturi – Putin, China, UE – deschide în momentul de față mai multe „teatre de război” prin terți sau prin amenințări directe și ultimatum. Istoria recentă arată clar că presiunea militară sau amenințarea cu forța nu ajută mișcările de protest din interiorul regimurilor autoritare. În Iran, orice discurs despre intervenția americană sau israeliană este imediat folosit de putere pentru a-și consolida controlul intern. Regimul nu mai vorbește despre proteste, victime sau nemulțumiri sociale, ci despre „apărarea națiunii” în fața unui inamic extern. Astfel, protestatarii sunt transformați propagandistic din cetățeni revoltați în „agenți ai străinătății”.
Președintele iranian, Masoud Pezeshkian, a catalogat public protestatarii drept „teroriști” și a susținut că aceștia ar fi coordonați din exterior, în special din Statele Unite și Israel: o linie de discurs reluată și de diplomația iraniană oficială. În plan internațional, tensiunile cresc. Donald Trump a declarat că autoritățile iraniene ar fi contactat administrația de la Washington pentru a discuta eventuale negocieri, după ce anterior avertizase asupra unei posibile „operațiuni” ca răspuns la uciderea civililor. Trump a afirmat că situația este tratată „foarte serios”, inclusiv la nivel militar. The Wall Street Journal relatează că Trump urmează să poarte discuții cu Marco Rubio și Pete Hegseth privind posibile măsuri împotriva Iranului. Ca reacție, președintele parlamentului iranian a avertizat că orice intervenție militară ar transforma Statele Unite și Israel în ținte legitime pentru represalii. Iranul se află, așadar, într-un punct critic: o criză internă severă, dublată de o confruntare informațională și diplomatică cu Occidentul belicos. Dincolo de propaganda oficială și de retorica geopolitică, rămâne o realitate greu de verificat, dar profund îngrijorătoare: costul uman al represiunii și tăcerea forțată a unei populații aflate sub presiune extremă.
Implicarea lui Trump este problematică și dintr-un alt motiv: stilul său politic. Declarațiile contradictorii – ba despre o posibilă operațiune, ba despre negocieri – creează instabilitate strategică. În loc să descurajeze violența, acest tip de discurs poate declanșa în lanț: escaladare militară, represalii regionale, atacuri prin intermediari (proxy) și radicalizarea pozițiilor de ambele părți. Pentru regimul iranian, Trump este adversarul ideal. Este figura care întruchipează, în propaganda oficială, exact imaginea de care are nevoie puterea de la Teheran: liderul american agresiv, imprevizibil, gata să atace o țară suverană. Orice protest intern poate fi astfel explicat simplu: „nu e o revoltă populară, e o conspirație străină”. Mesajul prinde, mai ales într-o societate supusă ani la rând sancțiunilor și presiunii externe.
Mai mult, o intervenție – chiar și limitată – riscă să mute complet atenția de la crimele regimului asupra propriilor cetățeni. Exact acest lucru s-a întâmplat în alte contexte similare: Siria, Irak, Libia. În momentul în care apare amenințarea externă, comunitatea internațională începe să vorbească mai mult despre securitate, petrol, rachete și alianțe, și mai puțin despre drepturile omului și victimele represiunii. Există și un risc regional major. Iranul nu este un stat izolat în sens militar: are rețele de influență și grupări aliate în Liban, Siria, Irak, Yemen. O mișcare greșită poate aprinde simultan mai multe focare, transformând o criză internă într-un conflict regional cu efecte globale. În acest context, cea mai periculoasă iluzie este ideea că presiunea externă dură ar putea „ajuta poporul iranian”. În realitate, singurul efect previzibil este întărirea aparatului represiv și legitimarea violenței statului sub pretextul apărării naționale.
Pe scurt, implicarea lui Trump și discuția despre intervenție nu slăbesc regimul iranian, ci îi oferă oxigen politic. Iar pentru protestatarii din stradă, acest lucru poate însemna un singur lucru: represiune mai dură, justificată „patriotic”. Un fel de altă „revoluție” română care s-a dovedit a fi una dintre primele intervenții hibride la nivel internațional.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Presă cu frică de Dumnezeu
