Podul Jiului

Podul Jiului

Pe parcursul lunii ianuarie 1931, presa centrală din România a anunțat cu surle și trâmițe cum la cinematograful „Femina” din București va avea loc, în prezența familiei regale, premiera filmului românesc „Ecaterina Teodoroiu”. Regia a aparținut lui Ion Brună, iar protagonista principală era actrița Felicia Frunză, cea care a interpretat rolul „Eroinei de la Jiu”. Finanțarea a venit din partea Societății de Producție „Soremar-Film”, al cărei administrator-delegat era ing. A. Ștefănescu.

Sursele istorice cercetate de noi ne deconspiră faptul că acest film „a fost lucrat în întregime cu material românesc”. Mai mult, este considerat „primul film românesc cu sonor” sau „primul film vorbitor de limbă românească”. Dacă lucrurile au stat așa, înseamnă că a fost o mare realizare a cinematografiei românești, mai ales că primul film cu sonor apăruse la Hollywood, în fond citadela cinematografiei mondiale, cu doar câțiva ani înainte („Cântărețul de jazz”, 1927).

Puțini dintre noi bănuiesc, însă cea mai mare parte a acestei producții inedite a fost filmată în orașul Târgu Jiu, precum și în alte localități gorjene, mai precis „în locurile unde s-au dat lupte”, așa cum s-a întâmplat și la Podul de fier de peste apa Jiului, cel de lângă Grădina Publică târgujiană (în prezent lângă „Insuliță”) ș.a.

O altă premieră, poate prea puțin consemnată de către istorici (!), a fost și faptul că în acest film au obținut roluri principale directorul Poliției târgujiene Ioan Popilian, precum și Ileana Toderoiu. Cel dintâi s-a remarcat în teribila încleștare de la Podul de fier (vineri 14/27 octombrie 1916) și acel rol l-a și întruchipat. Ileana Toderoiu a jucat rolul mamei Cătălinei, și cine oare l-ar fi personificat mai bine decât ea? Totodată, în film a mai apărut, deși episodic, chiar și Regina Maria.

PS – este posibil ca Arhiva Națională de Film din România să aibă acest film în patrimoniul său, ori în această ipostază am avea șansa unei alte premiere: imagini reale cu Ioan Popilian și Ileana Toderoiu, vocile lor autentice, felul lor de a fi original.

Gabriel Sarcină


MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural-ortodox. Contează pe ȘTIRI ce contează!

Lasă un răspuns