Ultimul Rege. Ultima lecție.
În veacul frământat al istoriei noastre, când viforul războaielor și al prigonirilor a bătut peste hotarele țării, s-a ridicat, smerit și drept, Majestatea Sa Regele Mihai I, ultimul suveran al României, dar întâiul în noblețe și răbdare. Viața Majestății Sale este o lecție de suferință și credință.
Când norii grei ai încercărilor se abat asupra neamurilor, rămâne credința în temelia morală a unei națiuni. Astăzi, mai mult ca oricând, glasul trecutului se cuvine a fi ascultat cu smerenie, iar truda înaintașilor, cinstită cu fapta.
În amurgul unei Europe frământate de viforul ideologiilor și de neliniștea veacului, Regele Mihai I s-a ridicat ca o flamură albă în bătaia istoriei. A fost chemat să domnească într-o epocă ce nu ierta slăbiciunea. Sub privirea Sa, România a străbătut războiul, dictatura, alianțele silnice și răsturnările de hotare.
Actul de la 23 august 1944 rămâne, pentru istorie, ceasul său de cumpănă. Într-o clipă în care națiunile șovăiau, iar fronturile trosneau sub povara tunurilor, tânărul Suveran a ales. A ales să smulgă țara din gheara pieirii, asumându-și riscul suprem. A fost un gest de curaj rece,dar cu ecou adânc în conștiința neamului.
Și totuși, nu sabia l-a definit pe ultimul Rege. În anii surghiunului a purtat România în inima Sa ca pe un odor sfânt, neatins de praf și de uitare.
Abdicarea silită din 1947 a fost rana deschisă a unei epoci. În vreme ce alții se plecau vremurilor, a rămas drept, asemenea stejarului care-și înfige rădăcinile mai adânc cu fiecare furtună.
Iar când, după decenii de tăcere impusă, s-a întors în țară, bătrân și luminos, poporul a văzut o lecție vie. Lecția răbdării. Lecția demnității. Lecția verticalității.
Astfel, Majestatea Sa rămâne o icoană la hotarul dintre două Românii: cea care a fost și cea care se caută. Iar lecția Sa, ultima și cea mai grea, este aceea că demnitatea nu abdică niciodată.
Către voi, generații ce veți veni, se îndreaptă acest cuvânt de învățătură: păstrați cu sfințenie unitatea sufletească a neamului! Nu îngăduiți vrajbei să vă dezbine și nici uitării să vă șteargă istoria!
Să nu uitați că libertatea nu este fără de preț, ci un bun câștigat prin jertfă. A o păstra înseamnă a veghea necontenit asupra dreptății. A o pierde înseamnă a rătăci în întuneric. De aceea, fiți străjeri ai conștiinței voastre și apărători ai adevărului.
Destinul României se află în mâinile voastre,al celor celor ce veți ști să împletiți tradiția cu înnoirea ,trecutul cu viitorul.
Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze pașii voștri și să vă călăuzească spre o Românie unită, demnă, în care fiecare fiu al său să-și afle rostul sub soarele dreptății și al păcii!
Să ne facem datoria, să ne păstrăm demnitatea și să nu ne pierdem credința în destinul neamului! Căci, precum spunea Majestatea Sa,
ROMÂNIA NU ESTE O MOȘTENIRE DE LA PĂRINȚI, CI UN ÎMPRUMUT DE LA COPIII NOȘTRI!
Iar aceasta,poate, este cea mai mare lecție lăsată nouă: să fim vrednici de viitor.
Alina Bănățeanu
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural-ortodox. Contează pe ȘTIRI ce contează!
