România care ar fi putut fi

În răspântia vremurilor, când istoria își alege drumurile cu o mână nevăzută, ne este îngăduit a cugeta la ceea ce ar fi putut fi România, dacă firul monarhic nu s-ar fi frânt sub povara vitregiilor veacului al XX-lea. Nu din dor de polemică, ci dintr-o legitimă melancolie, privim către chipul unei țări ce s-ar fi putut înfăptui în monarhie.

Sub sceptrul lui Carol I, România a deprins rânduiala, disciplina și temeinicia instituțiilor. Sub domnia lui Ferdinand I, s-a împlinit visul unității naționale, iar prin voința și farmecul Reginei Maria a României, țara noastră a dobândit un prestigiu rar pe mesele diplomației europene.
Monarhia constituțională era o ancoră de stabilitate deasupra vâltoarei partidelor. Regele, fiind mai presus de interesele de clan și de efemerul ambițiilor politice, oferea continuitate acolo unde guvernele veneau și plecau.
România care ar fi putut fi ar fi cunoscut, poate, o dezvoltare a acestei tradiții de echilibru: o viață publică mai puțin tulburată de convulsii și o autoritate morală capabilă să tempereze excesele.
În epoca interbelică, România se afla în rând cu monarhiile constituționale ale Europei. Sub domnia tânărului Mihai I al României, chiar și în cele mai grele ceasuri, s-a dovedit că instituția regală putea deveni factor de coeziune națională.
Dacă Monarhia s-ar fi menținut neclintită, România ar fi avut șansa unei integrări europe firești, sprijinite pe alianțe dinastice. Continuitatea tronului ar fi fost un simbol al apartenenței noastre la civilizația occidentală, o pavăză împotriva rătăcirilor totalitare care au schimonosit chipul atâtor națiuni.
În anii dintre războaie, economia românească se înfățișa ca o făgăduință. Industria petrolieră, agricultura roditoare și o burghezie în formare anunțau o epocă de prosperitate. O monarhie stabilă ar fi putut asigura continuitatea reformelor, atragerea capitalului străin și consolidarea unei clase de mijloc viguroase.
România care ar fi putut fi ar fi fost, poate, un regat al căilor ferate întinse, al orașelor cu bulevarde largi și clădiri elegante, al universităților înfloritoare și al unei culturi ce ar fi respirat în ritmul Europei Centrale.
Mai presus de toate, Monarhia era un simbol. Întruchipa ideea de slujire și sacrificiu pentru țară. Într-o lume în care ideologiile s-au dovedit adesea nestatornice, Coroana ar fi rămas un legământ între trecut și viitor.
România care ar fi putut fi nu este doar un exercițiu de imaginație, ci o meditație asupra valorilor de onoare și echilibru. Poate că, în Monarhie, țara ar fi fost mai puțin frământată de rupturi abrubte și mai bogată în armonie.
Istoria nu se scrie cu ,,dacă „. Dar uneori, pentru a înțelege mai bine prezentul, se cuvine să ne oprim o clipă și să privim către acea Românie care ar fi putut fi: demnă și așezată sub lumina blândă a unei Coroane neîntrerupte.

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural-ortodox. Nihil Sine Deo