Duminica Ortodoxiei în Parohia „Sfânta Cuvioasa Parascheva” – Băduleasa
Astăzi, 01.03.2026, în Duminica I din Postul Mare (a Ortodoxiei), prăznuim sărbătoarea biruinței sfintelor icoane asupra celor care stricau și urau icoanele, socotindu-le chip cioplit. Această sărbătoare datează din anul 843 și a fost instituită de Sf. Metodie al Constantinopolului, ca o expresie plină de bucurie a biruinței asupra păgânilor – iconoclaști. Conform învățăturii noastre de credință, Ortodoxia sau Dreapta credință este mărturisirea iubirii lui Dumnezeu Care Se face om pentru ca pe oameni să-i îndumnezeiască și să-i sfințească. Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut S-a făcut om muritor pentru a dărui oamenilor viața veșnică. Prin cinstirea sfintelor icoane mărturisim adevărul întrupării Măntuitorului Iisus Hristos si harul pe care L-a dat sfinților săi.
Cu această ocazie, copiii parohiei noastre s-au reunit în cadrul unui atelier de lucru în care au confecționat și colorat icoane ale Maicii Domnului și ale sfinților. După ce ne-am împărtășit cu Dumnezeieștile Taine, am pornit într-o scurtă procesiune purtând în mâini făclii și icoane, rugându-ne în comuniune, să fim izbăviți de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de năvălirea altor neamuri asupra noastră și pentru binecuvântarea poporului nostru dreptslăvitor.
Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!
Pr. Ionuţ-Valentin Astanei