ChatGPT Image 3 mar. 2026, 18_52_13 (1)

Foto: ChatGPT

Foto: romaniacolor.com

România a fost monarhie constituțională din 1866 până în 1947, cu mențiunea că între 1938 și 1944 regimul constituțional a fost suspendat în favoarea unor dictaturi (Carol al II-lea și Ion Antonescu). În această perioadă, țara a cunoscut unele dintre cele mai importante momente de dezvoltare din istoria sa: reforme făcute pentru cetățeni și nu împotriva lor, constituții modernizatoare, sute de construcții cu care ne mândrim și astăzi, dezvoltarea resurselor naturale (aur, petrol etc.), dezvoltarea agriculturii – România fiind numită în anii ’30 „grânarul Europei” – și un leu puternic și stabil. Iar lista poate continua.

În anul 1947, România nu și-a pierdut doar forma de guvernământ, ci și o parte din istoria și coloana sa vertebrală. După șantajul comuniștilor asupra Regelui Mihai, la 30 decembrie 1947, țara intra în cea mai odioasă perioadă din istoria sa: perioada comunistă. Comunismul a adus României republica. Iar odată cu republica au venit și arestările, crimele și umilirea cetățenilor. Comuniștii au avut grijă să scape – sau cel puțin să încerce – de marii patrioți și intelectuali ai țării. Oameni precum Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, Petre Țuțea, Radu Gyr, Dinu Brătianu, Ion Mihalache și mulți alții au fost închiși și bătuți, unii dintre ei pierzându-și viața în închisorile comuniste.

De ce rege? Istoria României arată foarte clar că monarhia a funcționat mai bine decât republica în această țară. Ce caracterizează cel mai bine clasa politică din România? Interesul de partid. Un rege nu este membru al niciunui partid. Un rege nu aparține unei tabere politice, ci întregii națiuni. Rolul lui este să unească, nu să dezbine. Într-o republică, chiar și atunci când un politician ajunge președinte și renunță formal la partidul din care provine, trecutul său politic nu dispare. Dacă ai făcut politică într-o anumită direcție timp de zeci de ani, este greu de crezut că devii peste noapte complet neutru doar pentru că funcția o cere.

În schimb, un monarh este crescut încă din copilărie pentru a reprezenta întreaga națiune, nu interesele unui partid sau ale unei ideologii. Tocmai de aceea, el poate funcționa ca un punct de echilibru într-o societate divizată. Uitați-vă la perioada în care trăim astăzi. O parte din țară este numită bananieră, dezaxată, mucușoristă, soroșistă sau LGBT-istă, în timp ce cealaltă parte este numită legionară, pro-rusă, comunistă sau nostalgică. Suntem mai dezbinați decât oricând, iar acest lucru se datorează vremurilor politice pe care le trăim. Clasa politică nu poate aduce stabilitate sau demnitate unui popor orbit de minciuni, dezinformări și propagandă de peste 36 de ani.


MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ

Lasă un răspuns