Eminescu la Blaj – ,,Mica Romă”

(dedicată marelui poet MIHAI EMINESCU)

În primăvara anului 1866, Eminescu pleacă din Cernăuți spre Transilvania, respectiv Blaj, într-o perioadă în care şcolile erau închise datorită unei epidemii de holeră.
Cu o ,,bocceluţă” în spate şi o pălărioară simplă, dar cu un curaj deosebit, pleacă spre Blaj pentru a-şi da examenele pentru terminarea studiilor, respectiv clasa a treia, a patra.
Inițial, voia să treacă pe acasă la părinţi în Ipoteşti, dar, din cauza bolii de holeră, persoanele erau ţinute la graniţă în carantină. Acest lucru pe Eminescu îl deranja şi astfel renunță la a cere ajutor financiar familiei, alegând să plece în pelerinajul său stabilit doar cu ce avea la el, dar, mai târziu, tatăl său l-a mai subvenționat cu ceva bănuți. Așadar, iată-l pe Eminescu pe ,,drumul ţării împărăteşti” într-o fabuloasă călătorie spre inima Transilvaniei, acolo unde ,,Şcoala Ardeleană” era stigmatul formării limbii române, unde Câmpia Libertății era pagină istorică şi tradițiile româneşti – ,,uşa” deschiderii spre cunoaştere a ,,românismului”.
Motivat de sfaturile date de fostul său profesor, Aron Pumnul, de a merge în Ardeal, Eminescu face întocmai, iar atunci când ajunge la Blaj, el exclamă: ,,Te salut din inimă, Romă mică. Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!” Declarația este făcută sub un tei de pe Hula Blajului, care există şi astăzi fiind numit ,,Teiul lui Eminescu”, simbolul primei intrării în Blaj, dar şi patrimoniu naţional.
Revenind la incursiunea lui spre Ardeal, Eminescu trece prin Mihăileni-Siret-Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei, prin Pasul Tihuţa, la Bistriţa şi de aici prin Reghin la Târgu Mureş. La Reghin, trece râul Mureş cu luntrea, după cum mărturiseşte elevul-poet Eminescu: ,,pe luntri pe care-l trecui şi eu”. Ajuns la Târgu Mureş, Eminescu ,,trage” la Hotelul ,,Calul Alb”. Aici, îi cunoaşte pe seminariştii Ion Cotta şi Teodor Cojocariu, care se deplasau la Blaj cu trăsura. Eminescu le destăinuie acestora cine este: ,,Eu sînt poet şi vreau să-mi adun material”. Atunci seminariştii Ion Cotta şi Teodor Cojocariu îl poftesc pe elevul-poet Eminescu în trăsura lor şi străbat împreună prin Târnăveni drumul până la Blaj.
Mai târziu, Eminescu este văzut pe străzile Blajului, singur, îngândurat, cu acea privire mistică şi plină de profunzime.

Pe parcursul şederii la Blaj, tânărul elev-poet Eminescu nu-şi precupeţeşte niciun efort pentru a studia operele cărturarilor Şcolii Ardelene – Petru Maior, Samuil Micu şi Gheorghe Şincai. De asemenea, studiază şi-şi aprofundează lucrările şi operele profesorilor existenţi la acea dată la Blaj – Timotei Cipariu şi Ioan Micu Moldovan. Îşi însuşeşte şi aprofundează opera fundamentală ,,Principii de limbă şi de scriptură” a lui Timotei Cipariu (1805-1887) – profesor, filolog şi lingvist, fiind probabil, posibil să se fi întâlnit cu acesta, discutând despre moartea profesorului Aron Pumnul, prietenul şi colegul lui Timotei Cipariu la Blaj. În zilele de 27 – 28 august 1866, probabil sub influenţele profesorului Timotei Cipariu, tânărul elev-poet Eminescu participă la manifestările – serbările Astrei (Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român), ţinute la Alba Iulia, sub conducerea sus-numitului profesor. Cu această ocazie, profesorul Timotei Cipariu vorbeşte despre unitatea lingvistică a românilor. Manifestarea s-a ţinut în lăcaşul Bisericii străvechi, ceea ce ne aminteşte de intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia. Un alt prieten adevărat care se apropie prin firea sa de caracterul şi ideile elevului-poet Eminescu este Filimon Ilia. Deseori, cei doi se plimbau de-a lungul râului Târnava, discutând despre problemele vieţii pământești, adevărul despre lume, despre fiinţa umană, despre existenţa lui Dumnezeu. Prietenia lor evidentă este scrisă, în noiembrie 1866, de Eminescu în poezia dedicată amicului său, Filimon llia şi despre care îşi aduce aminte mai târziu.

,,Tîrnavă prinsă-n galbine maluri
Murmura-n aburi gândirea sa,
Pe când plimbarea ne rătăcea
Visări, speranţe pe frunţi de valuri.

Ţii minte oare, când te-ntrebai
Ce este omul? Ce-i omenirea,
Ce-i adevărul? Dumnezeirea?
Şi tu la nouri îmi arătai.

Dar credeam ambii în adevăr.
Sorbeam din cer ca din Dreptate,
A fi credeam că-i un drept de fier”…

Ideea continuității astăzi în mica Romă este dusă de nişte oameni pentru care valoarea eminesciană persistă. Ei sunt continuatorii ASTRA, gruparea literară de la Blaj, care reunește cultura, literatura poporului român transilvănean.
Printre aceştia, amintesc pe domnul ing. IOAN MIHĂLŢAN, preşedinte ASTRA-Despărţământul ,,Timotei Cipariu” Blaj, prof. dr. CLAUDIA OANCEA-RAICA şi ing. GRIGORE POP, vicepreședinţi, dr. MIRCEA FRENŢIU, preşedinte onorific, scriitorul, epigramistul, jurnalist CORNEL FUGAGIU, consilier științific la Despărțământul ,,Timotei Cipariu” ASTRA Blaj și membru în Societatea Cultural-Patriotică ,,Avram Iancu” – Filiala Blaj, un patriot înfocat, lingvist şi traducător, care prin aportul deosebit continuă ştacheta dată de predecesorii noṣtri de la 1848, de Eminescu din 1866 şi până în prezent. Alături de alţi membri, preot ŞTEFAN CĂTĂUŢĂ, preot protopop CRISTIAN RUS, preot Daniel Câmpean, d-na prof. Cristina Dolcoş, prof. Gabriela Trif, DIANA BORCEA – BIBLIOTECA ,,ŞCOALA ARDELEANĂ” Blaj, precum şi MARIA şi GHEORGHE ZEREŞ din Pănade, cu implicarea directă a doamnei prof. LIVIA MUREŞAN, viceprimar al municipiului Blaj au organizat pe 15 iunie ,,Omagiul Poetului. MIHAI EMINESCU, la împlinirea a 137 ani de la stingerea Luceafărului românesc.”
Evenimentul a avut loc la TEIUL lui Eminescu şi bustul Poetului din Piaţa 1848 din Blaj.
Simbolul nației româneşti este scris cu litere de aur ce nu vor putea fi şterse, atâta timp cât există români care nu uită că Eminescu, cel mai mare poet al tuturor timpurilor, va exista. Garabet Ibrăileanu mărturisea că, dacă nu ar fi murit Eminescu, cu siguranţă se ridica deasupra tuturor.
Cât adevăr în spusele lui, atât timp cât românii nu uită acest lucru. Mai jos voi posta fragmente din poezia ,,Eminescu se întreabă…” dedicată Poetului Nepereche de CORNEL FUGAGIU.

Eminescu mai trăieşte,
Eminescu n-a murit!
El mereu întinerește,
Când teiul e-nverzit.

Eminescu luminează
Zi şi noapte ne-ncetat
E un far care veghează
Mersul nostru… sincopat.
**
Se întreabă, trist, Poetul:
Unde-i şcoala de-altădat’,
Căci azi, cu puţină carte,
Foarte mulţi uşor răzbat?!
**
Şi din nou el se întreabă:
De ce-i aşa proastă treabă,
Într-o ţară de ,,deştepţi”
Ce n-ascultă de poeţi?!
…….
De asemenea, de acelaşi autor, o epigramă:

Ex-ministrului culturii

Tu ai un organ în plus
Şi-n loc de creier îl vei pus…
Doctor Ciomu nu-l adoră?
Ia-ţi o plantă carnivoră!
(Cornel Fugagiu)

Miriam Dăbău

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet