Analfabetul emoțional – știai că există? Și trăiește adesea lângă tine… aruncând vina pe tot ce ești

Există, în zilele noastre, un tip de om despre care se vorbește surprinzător de puțin și asta nu pentru că ar fi rar, ci pentru că este peste TOT. Altfel spus, îl întâlnești în familie, la birou, în relații, printre prieteni și, uneori, chiar în funcții de conducere. Este vorba despre analfabetul emoțional.

Nu, nu este vorba despre cineva lipsit de inteligență, ci dimpotrivă, poate avea diplome, funcții, bani și o capacitate remarcabilă de a explica orice fenomen economic, politic sau tehnologic. Chiar te poate uimi cu informația, doar că, atunci când vine vorba despre propriile emoții, se află la nivelul unui turist care încearcă să citească un alfabet necunoscut.

Explicat la modul simplu, analfabetul emoțional nu știe ce simte și, mai grav decât atât, nici nu este interesat să afle.

Dacă îl întrebi de ce este furios, îți va spune că tu l-ai enervat.

Dacă îl întrebi de ce este rece, îți va explica faptul că tu ești prea sensibil.

Dacă îl întrebi de ce reacționează agresiv, va găsi imediat o listă întreagă cu motive care încep și se termină cu TINE.

Vorbim despre omul care transformă orice emoție personală într-o vină externă și niciodată intrinsecă.

Tristețea lui? Din cauza ta.

Frustrarea lui? Din cauza ta.

Nesiguranța lui? Tot din cauza ta.

Eșecurile lui? Evident, din cauza ta.

În universul analfabetului emoțional există o singură persoană care nu este vreodată responsabilă pentru haosul lui interior: el însuși.

Partea fascinantă este că nu face asta întotdeauna cu rea intenție, ba de multe ori, chiar crede ceea ce spune pentru că a învățat să identifice emoțiile doar atunci când explodează și să le proiecteze asupra celor din jur.

Psihologia numește acest mecanism „proiecție”. În termeni mai simpli, este procesul prin care omul își agață propriile conflicte de gâtul altcuiva și apoi îl acuză pe acel cineva că le poartă.

Așa ajungi să fii etichetat drept egoist pentru că ai stabilit o limită, rece pentru că nu ai acceptat un comportament toxic, prea sensibil pentru că ai observat o lipsă de respect sau dificil pentru că ai refuzat să fii preș emoțional. Îți sună cunoscut? Am precizat deja anterior că îl întâlnim peste tot.

În mod ironic, analfabetul emoțional este adesea convins că el este victima.

Toată lumea îl rănește. Toată lumea îl dezamăgește. Toată lumea îl înțelege greșit.

Statistic vorbind, este impresionant cât de ghinionist poate fi un singur om să nimerească exclusiv oameni „problematici”.

Mai există un semn distinctiv și acesta este incapacitatea de a purta o conversație despre emoții fără să transforme discuția într-un proces de judecată, fără să se enerveze, fără să încerce prin agresivitate să o încheie.

Îi spui:

— M-a deranjat ce ai făcut.

El aude:

— Ești un om îngrozitor.

Îi spui:

— M-am simțit rănit.

El răspunde:

— Deci acum eu sunt vinovat de tot?

Îi spui:

— Aș vrea să discutăm despre ce s-a întâmplat.

El deja își pregătește pledoaria și caută martori sau dovezi.

Asta se întâmplă deoarece, pentru analfabetul emoțional, vulnerabilitatea este o amenințare, nicidecum o punte între oameni. Acesta este și motivul pentru care preferă să atace, să minimalizeze sau să ironizeze. Este mai simplu decât să recunoască faptul că nu știe să gestioneze ceea ce simte sau ceea ce îi face pe ceilalți să simtă.

Și aici apare adevărata problemă.

Analfabetismul emoțional nu rănește doar persoana care îl manifestă, ci îi epuizează pe cei din jur.

Aș putea oferi drept exemple parteneri de viață care ajung să se îndoiască de propriile percepții și de propria importanță, copii care învață că emoțiile sunt inconveniente, prieteni care pleacă încet, fără scandal, doar din oboseală, colegi care aleg tăcerea pentru că orice feedback se transformă într-un conflict.

În timp, oamenii din jur încep să care responsabilități care nu le aparțin, încearcă să explice, să repare, să calmeze, să compenseze și să înțeleagă.

… doar că există o limită dureroasă: nimeni nu poate face alfabetizare emoțională în locul altcuiva.

Poți oferi sprijin, poți avea răbdare, poți explica la infinit ceea ce te deranjează, dar nu poți obliga pe nimeni să își citească propriile emoții.

Adevărata maturitate emoțională începe în momentul în care omul poate spune o propoziție simplă și extrem de incomodă:

„Ceea ce simt și generez în ceilalți este responsabilitatea mea.”

Pare banal, dar, în realitate, este una dintre cele mai dificile lecții ale vieții pentru că, în clipa în care încetezi să arunci vina pe toți cei din jur, rămâi față în față cu propriile răni, frici, frustrări și nesiguranțe… iar asta cere curaj. Mult mai mult curaj decât să găsești încă un vinovat.

Așa că da, analfabetul emoțional există. Probabil ai întâlnit unul sau poate chiar mai mulți. Îl recunoști ușor: este persoana care transformă fiecare conversație într-un tribunal și fiecare emoție într-o acuzație. Tu ești vinovat, pe el îl nedreptățești și nu are ce să facă sau ce să își asume.

Iar dacă după toate aceste rânduri te-ai întrebat dacă nu cumva și tu faci uneori asta, vestea bună este că analfabeții emoționali aproape niciodată nu își pun această întrebare.