Preot Danu Florin: Relația profesor – elev n-a murit brusc. A fost omorâtă, puțin câte puțin…
Acum ceva timp am scris că relația profesor–elev n-a murit brusc. A fost omorâtă, puțin câte puțin. Astăzi, când citesc despre un elev de numai 13 ani care a atacat cu un cuțit o profesoară, mă întreb cu durere: UNDE AM GREȘIT CU TOȚII?
Cum am ajuns aici? Cum am ajuns să trăim vremuri în care un profesor pleacă dimineața de acasă să-i învețe carte pe copiii noștri și nu mai are siguranța că se va întoarce nevătămat la familia lui? Cum am ajuns să discutăm despre cuțite în școli, despre profesori amenințați, despre elevi care își umilesc dascălii, îi filmează, îi înjură și îi provoacă, uneori sub privirile nepăsătoare ale colegilor?
Și, mai ales, când am început să confundăm educația cu permisiunea de a face orice?
Am ajuns să ne apărăm copiii chiar și atunci când greșesc. Dacă profesorul îi face observație, mergem revoltați la școală. Dacă le pune o notă mică, profesorul este vinovat. Dacă îi cere să respecte regulile, spunem că îl traumatizează. Dacă îl sancționează pentru comportament, amenințăm cu reclamații. Și, încetul cu încetul, copilul înțelege un lucru extrem de periculos: că el are întotdeauna dreptate și că nimeni nu are voie să-i spună „NU”.
Dar un copil căruia nu i se spune niciodată „NU” nu devine un copil liber. Devine un copil care nu mai știe unde se termină libertatea lui și unde începe dreptul celuilalt.
Dragi părinți, nu vă iubiți copiii atunci când le justificați orice greșeală. Nu le faceți un bine atunci când îi învățați că profesorul este dușmanul lor. Nu îi pregătiți pentru viață atunci când le spuneți că nimeni nu are dreptul să-i corecteze. Pentru că astăzi îi apărați de o observație, mâine poate va trebui să-i apărați de consecințele unor fapte mult mai grave.
Și să nu uităm ceva: profesorii sunt și ei oameni. Au familii, au copii care îi așteaptă acasă, au griji, au necazuri, au limite. Nu sunt perfecți, pot greși și trebuie să răspundă atunci când greșesc. Dar nimeni, absolut nimeni, nu merită să fie umilit, amenințat sau agresat pentru că încearcă să-și facă meseria.
Nu vreau să condamn o generație întreagă pentru fapta unui copil. Avem atâția elevi minunați, respectuoși, muncitori, copii care își iubesc profesorii și își cinstesc părinții. Dar nici nu putem să ne prefacem că nu vedem violența care pătrunde tot mai adânc în viața copiilor noștri. În spatele unui asemenea gest pot exista probleme pe care nu le cunoaștem și care trebuie cercetate cu seriozitate. Tocmai de aceea avem nevoie de părinți prezenți, de profesori sprijiniți, de consiliere și de școli în care copiii să fie în siguranță.
Educația nu începe la poarta școlii. Începe acasă, atunci când copilul vede cum vorbești despre ceilalți, cum îți tratezi părinții, cum reacționezi când ești contrazis, cum îți stăpânești furia. Un copil învață respectul mai întâi din ceea ce vede, nu din ceea ce i se spune.
O școală în care profesorului îi este frică să corecteze și elevului nu îi este frică să rănească este o școală în care am pierdut cu toții ceva esențial.
Astăzi, gândul meu se îndreaptă către profesoara rănită și către celălalt copil care a avut de suferit. Mă rog lui Dumnezeu să le dăruiască sănătate și putere să treacă peste această încercare.
Dar mă gândesc și la copilul care a ajuns să ridice un cuțit împotriva unui om. La numai 13 ani! Ce se întâmplă în sufletul unui copil ca să ajungă la un asemenea gest? Cine i-a văzut suferința, furia sau semnalele de alarmă? Cine ar fi putut interveni înainte să fie prea târziu?
Nu este suficient să ne întrebăm cine este vinovat după ce se întâmplă o tragedie. Trebuie să avem curajul să ne întrebăm ce putem face ca următoarea să nu se mai întâmple.
Pentru că școala nu poate educa singură un copil pe care familia refuză să-l corecteze. Familia nu poate face totul singură atunci când copilul are nevoie de ajutor specializat. Iar societatea nu poate pretinde respect dacă îl batjocorește în fiecare zi.
Un profesor trebuie să poată intra în clasă cu un catalog în mână, nu cu frica în suflet. Iar un copil trebuie să meargă la școală ca să învețe să construiască o viață, nu să distrugă una.
Dacă nu înțelegem asta astăzi, mâine s-ar putea să fie prea târziu.
Preot Danu Florin
MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO. Contează pe ȘTIRI ce contează
