Oamenii de jos
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2015/07/APAREGIO11.jpg)
4. Oamenii de jos muncesc ca proştii.
Cei de sus le-o trag
de nu se văd.
Le spui clar că e prăpăd
cu inserţia oiştii
dar ei „puii cloştii”
– numită Dej, Ceauşescu, Iliescu –
te trimit la dracu-n praznic.
Şi-atunci cum să te mai erijezi
în paznic al democraţiei?
X X X
5. Oamenii de jos sunt
în genere naivi.
Asta încearcă să mă convingă,
zilele astea, poetul
pe care l-am întrebat
de ce naiba n-am fost
primit în Uniunea Scriitorilor?
De ce iarba? De ce trasul sforilor?
De ce crucifix?
De ce isc furtuni
la scocurile morilor de vânt?
X X X
6. Întrebarea mea fusese cu tâlc:
aflasem din presă
că şi-n U.S.R. mita e la putere,
că şi premiile se dau
în funcţie de pile.
Brusc m-am dumirit cât
de umile sunt motivaţiile mele.
Peste tot sunt jigodii
şi jagardele.
Peste tot se tace mâlc
când alde Nicolae Manolescu
se crede buricul pământului.
Concluzie: mă piş în contra vântului?!
Conf. Univ. Dr: Ion Popescu-Brădiceni, 1 iulie 2015
MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet