(R) Activitatea Sf. Ev. Luca

   Dacă datele despre persoana şi obârşia Sf. Ev. Luca trebuie deduse din tradiţia patristică timpurie, nu acelaşi lucru putem spune despre activitatea sa de însoţitor al Apostolului neamurilor. Sfântul Apostol Pavel  aminteşte de Luca în calitate de însoţitor şi lucrător devotat (Filimon 5, 24 , Coloseni 4, 14). Acestor afirmaţii le găsim susţinere în Faptele Apostolilor (16, 10-17; 20, 5-15; 21, 1-18; 27, 1 28, 16), consemnate ca părţi dintr-un jurnal de însemnări personale[1].

Sf. Ev. Luca relatează activitatea Apostolului Pavel, de după Sinodul Apostolic, ca în calitatea sa de martor ocular, iar prima relatare la persoana I plural o găsim în călătoria de la Troa la Filipi, deci din a doua călătorie misionară (50-52 d.Hr.). Pavel se afla în drum spre Ierusalim, traversând Ahaia spre Filipi, şi de aici, pe mare, spre Troa: „Iar noi, după zilele Azimelor, am pornit cu corabia de la Filipi şi în cinci zile am sosit la ei în Troa, unde am rămas şapte zile” (Fapte 20, 6).

Probabil, de la Troa, Sf. Apostol Pavel l-a luat cu sine pe Luca, care îl va însoţi la Ierusalim, şi de aici în călătoria captivităţii şi şederea la Roma. Întreruperile secţiunii „Noi”[2] pot ajuta la conturarea unei imagini diferite a Apostolului neamurilor faţă de cea din scrierile pauline, dar şi despre documentarea sa istorică asupra vieţii Domnului Iisus Hristos, la faţa locului¹¹, prin dovezi verbale nealterate[3].

Numai aşa se explică faptul de ce Sf. Apostol Pavel nu este menţionat printre cei care au luat poziţie faţă de marile crize provocate de iudaizanţii din Galatia, de fracţiunile din Corint sau de problema Parusiei în Tesalonic. Toate acestea au fost soluţionate, de Sf. Apostol Pavel, în cei opt ani care i-au despărţit pe cei doi colaboratori, iar aceasta s-a făcut cu mult tact pastoral şi energie misionară. Lipsa unor date cronologice a făcut ca, în Faptele Apostolilor, Sf. Ev. Luca să omită evenimente din viaţa Apostolului neamurilor: anumite vizite la Ierusalim şi şederea în Arabia (Gal. 1, 17-22)[4], pedepsele îndurate de la iudaizanţi (II Cor. 11, 24-25), cauzele revenirii la Ierusalim din a treia călătorie misionară, precum şi dorinţa misionării Spaniei.

De asemenea, Evanghelistul istoric prezintă anumite evenimente din viaţa Bisericii Ierusalimului aşa cum a primit informaţiile, deci nu ca un martor ocular: menţiunea despre marea foamete (Fapte 11, 27-30; 12, 25) şi despre Sinodul Apostolic (Fapte 15, 1-12). Autorul Faptelor Apostolilor nu încearcă să „cosmetizeze” imaginea de misionar a Sf. Apostol Pavel, ci foloseşte informaţiile nu pentru o biografie paulină, ci pentru relatarea Primei Istorii a Bisericii, dar şi a paradigmei după care Biserica se va conduce spre eshaton.

Unii comentatori biblici au criticat felul în care Luca îl prezintă pe Sf. Apostol Pavel într-o atitudine conciliantă faţă de Lege, precum şi concepţia paulină despre Parusie[5]. Toate acestea, însă, nu pot zdruncina părerea majorităţii, că Faptele Apostolilor relatează, fidel şi autentic, fragmente din viaţa Bisericii şi din misiunea Apostolilor, iar colaborarea dintre Sfântul Ev. Luca şi Sfântul Apostol Pavel a fost una reală şi reciprocă.