Chipul de zeu al poemului transmodernist (3)

4. Prăbuşească-se Imperii

în rânjetul majordomilor,

în transvăzul unor Poe, Michaux,

Gellu Naum,

Eliot, Kavafis, Larbaud, Montale.

Cine reface

rigida structură a Pietrei în eroare

se află sau în ordinea lucrurilor?

Cine scrie mereu cu o mască pe figură

da, o mască din străvechea modă

a Veneţiei, lungă, cu fruntea abătută,

precum un mare bot de satin alb?

Aşezat la masa-i şi ridicând capul

se admiră în oglindă din faţă

ori întors pe trei sferturi, îşi vede

acest profil candid şi bestial pe

care-l iubesc şi eu, auctorul,

sacrificat în numele TRIADEI

INDEPENDENTE. Dispară Legiuitorul!

X X X

5. Oh, vreun cititor, frate de-al

meu, căruia-i grăiesc prin această

palidă mască, briliantină,

din VEDE,

aci să vină şi să-şi depună

– aici în SCRIITOPIA, ba chiar

şi în Lună – un sărut – un sărut apăsător

şi întârziat. Pe această frunte

deprimată şi pe-acest obraz

atât de livid să fixeze cu mai

multă putere pe chipu-mi

cealaltă ÎNFĂŢIŞARE scofâlcită

şi împarfumată funerar.

X X X

6. Pe Marea Memoriei, Henri Bergson

îşi flutură steagul. Corabia lui

încă pluteşte în căutarea Tărâmului

cel imposibil descoperirii, unde-i

încă frumoasă Vânătoarea TIGRULUI

bengalez şi-a PRINŢULUI, în pădurea

în care VIZIUNEA-I LACRIMA,

OCHIUL care-aseamănă LOGOSUL

cu flacăra se-nsoţeşte cu o lance.

Cu blana-i mătăsoasă, încordată metalic,

pândeşte îndelung, răbdător. Frunzele

i-ar vorbi, ar avea MĂREŢIA;

FIARA apocaliptică

asemenea Metaforei. Floarea de colţ

populează crestele. Prinţul îşi mângâie

armele în uitarea-de-sine. Va trage

fără milă când din inima Codrului

SĂLBĂTICIUNEA se va ivi spre

sălaşu-i retrăgându-se

ca-ntr-un fabliou de Cristofano Landino.

Conf. Univ. Dr.  Ion Popescu-Brădiceni

Lasă un răspuns