Retrospectivă religioasă | Ortodoxia şi socialul răsăritean (românesc) – fragment

     Vorbind despre Ortodoxia şi socialul răsăritean(românesc)în modernitate domnul profesor lector dr. Ionel Ungureanu argumena evoluţia istorică a Ortodoxiei citându-l pe Ioan I. Ică. Jr. astfel:

      ,,Naţionalismul şi isihasmul vor fi cele două feţe extra- şi introvertită, social şi individuală, ale recţiei ortodoxe la transformarea brutal – prin secularizare şi modernizare forţată – a societăţilor ortodoxe în monarhii absolute, în state providenţă naţionale, de tip modern occidental, în cursul secolelor XVIII-XIX. Acum Biserica oficială va fi anexată de stat şi integrată în structurile lui represive şi educative, cultura teologică a noilor academii duhovniceşti şi facultăţi de teologie va imita servile modelele teologice occidentale ale vremii – scolastica, idealismul, istorismul, romantismul – , iar înviorarea vieţii religioase neliturgice a maselor şi elitelor se va face prin apelul la Filocalia athonită, citită însă prin lentilele deformatoare ale pietismului şi psihologismului. Asistăm astfel în secolele XXIX-XX la un triumf al romantismului: religia e înţelesă ca sentiment relgios fie personal-privat, fie popular-colectiv, o expresie a sufletului individual. Şi naţional cu dominant rurală, conservatoire şi paseistă – cu scopul de a transfigura mistic sau  estetic realitatea, nu de a o dezvolta şi ameliora.”[1]

       Cine nu cunoaşte convertirea lui Leon N. Tolstoi determinat de marea întrebare: “Ce sens are existenţa mea limitată în acest univers infinit?”, a lui Oscar Wilde în temniţă; a generalului japonez Sava D. Araki, ministru de război, convertit de curând la ortodoxie, a filosofului Berdiaeff, de la comunismul marxist şi ateu la creştinismul orthodox sau a lui Giovani Papini şi a altora.[2]

     În cadrul unei emisiuni radiofonice la Radio Oltenia Craiova, Radu Şerban este întrebat de doamna Ana Ocoleanu: “Sunteţi cunoscut şi în lumea gazetăriei şi în cea a literelor. În care dintre cele două vă regăsiţi cel mai mult:” Acesta răspunde: “Mă simt mai bine în lumea literaturii…”şi către finalul interviului justifică răspunsul: “Eu cred că fiecare om normal la cap îl caută pe Dumnezeu într-un fel sau altul, adică fiecare om cu mintea şi cu sufletul întregi îşi pune întrebările esenţiale ale unei vieţi, cred că fiecare om se uită în oglindă măcar o dată pe zi”[3]

 Şi în literatura creştină neo-protestantă lipsa studiului individual este descris ca o întunecare a minţii şi orbire spiritual astfel: “Orbirea spirituală este o disfuncţionalitate mult mai gravă. După cum lucrurile spirituale sunt mult mai importante decât cele temporale, tot aşa incapacitatea de a pătrunde cele divine este pe departe mult mai restrictivă şi mai mutilantă decât defectul ochiului omenesc. Vederea spirituală slabă este predispusă la a avea implicaţii mult mai serioase pentru cel credincios, dar şi pentru cel necredincios — în cazul căruia se constituie în rădăcina necredinţei.”[4]