Concert extraordinar de muzică clasică la Târgu-Jiu susținut de Lucie, Claire, Hervé și Véronique Thual Chauvel / Video
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2015/10/Tg-Jiu5a.jpg)
Foto: magazincritic.ro
Ieri 26.10.2015, între orele 19.00-20.00, la Târgu-Jiu a avut loc un concert extraordinar de muzică clasică susținut de Lucie, Claire, Hervé și Véronique Thual Chauvel. Ca de obicei au fost puțini participanți dar oameni selecți. Presa gorjană a fost absentă și lipsiă de orice motivație în mediatizarea acestui eveniment. Încă o dovadă în plus că autoritățile locale sunt lipsite de sensibilitate și n-au cele mai elementare noțiuni de politici publice, ca să nu zic cultură muzicală că devenim ridicoli.
La 23 octombrie 2007, Lucie, Claire, Hervé și Véronique Thual Chauvel, intrau pentru prima dată, pe porțile Liceului de Muzică și Arte Plastice “Constantin Brăiloiu” din Tg-Jiu. Domnul director Gh. Vasiloiu m-a chemat să vedem despre ce e vorba. Atunci,Véronique ne-a arătat cu un gest timid, dar plin de adevăr, a sa “Carte de Aur” (Livre d’Or), plină cu afișe în miniatură care povesteau despre toate țările în care susținuse recitaluri. Familia Chauvel venea din Bretania: Hervé, profesor universitar la Facultatea de Drept și Științe economice, Lucie și Claire, încă eleve la Școala de Muzică din Centre Breton, iar Véronique, profesoară de pian și concertistă, angajată într-un program de recitaluri în toată Europa.” ( Prof. Dr. Mihaela Sanda Popescu)