Instituţii de asigurare a calităţii programelor de educaţie, formare profesională şi continuă

   Asigurarea calităţii programelor de educaţie, formare profesională şi continuă ar trebui să reprezinte o prioritate permanentă a sistemelor politice din România, deoarece educaţia oferă o dezvoltare socială, economică, politică durabilă şi eficientă, realizând resurse umane profesioniste şi competente. Actualmente asigurarea calităţii în învăţământ, formarea profesională şi continuă este asigurată de diferite instituţii, cele mai multe dintre ele aflându-se sub directa coordonare/subordine a instituţiilor coordonatoare a furnizorilor de stat ai săi, sau sunt „autonome”, însă cu personal angajat în cadrul furnizorilor acreditaţi, astfel:

• asigurarea calităţii şi acreditarea furnizorilor de educaţie, în învăţământul preuniversitar, este realizată de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) – „instituţie publică de interes naţional, în subordinea ministerului educaţiei, cu personalitate juridică”;

• asigurarea calităţii şi acreditarea furnizorilor de educaţie, în învăţământul superior, este asigurată de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) – „instituţie publică, autonomă, de interes naţional, care are ca principală misiune evaluarea externă a calităţii învăţământului universitar din România, atât la nivel de programe de studii, cât şi din punct de vedere instituţional”;

• asigurarea calităţii şi acreditarea furnizorilor de formare continuă pentru personalul din învăţământul preuniversitar este asigurată de către Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar (CNFP) – azi Direcţie Generală în cadrul ministerului educaţiei, desființață abuziv, atribuțiile acestei instituții fiind preluate de către Directia de Formare Continuă (instituție care și coordonează organizarea cursurilor de formare continuă, încășcând legea concurenței);

• Autorizarea furnizorilor de formare profesională se realizează, prin comisiile de autorizare judeţene/ale municipiului Bucureşti, iar evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale dobândite de adulţi prin formare profesională continuă se realizează de către Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA) –autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, ce funcţionează în sistem tripartit – guvern (5 membri propuşi de ministerul muncii, familiei şi solidarităţii sociale şi de ministerul educaţiei), patronate (5 membri) şi sindicate (5 membri).

Consider că ar fi util ca asigurarea calităţii programelor de educaţie, formare profesională şi continuă, propuse de diferiţi furnizori, să fie asigurată de către o singură instituţie autonomă (politic, financiar, profesional, sindical etc.), cu personalitate juridică, formată din profesionişti cu experienţă relevantă în domeniu. Această instituţie ar putea fi denumită „Centrul Naţional de Asigurare a Calităţii Programelor de Educaţie, Formare Profesională şi Continuă” (CNACPEFP) şi consider că ar trebui să fie organizată din, minim, următoarele departamente:

» Departamentul Asigurare Calitate şi Cercetare Învăţământ Preuniversitar;
» Departamentul Asigurare Calitate şi Cercetare Învăţământ Universitar;
» Departamentul Asigurare Calitate şi Cercetare Formare Continuă (a Personalului din Învăţământ);
» Departamentul Asigurare Calitate şi Cercetare Formare Profesională;
» Departamentul Asigurare Calitate şi Cercetare Resurse Umane.

La aceste departamente specifice, cred că ar fi util să existe şi un departament de relaţii şi imagine la nivel naţional şi internaţional, un departament de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiei şi un serviciu de resurse umane şi contabilitate, precum şi Centre Regionale de Asigurare a Calităţii (maxim 8 centre), fără personalitate juridică, formate dintr-un inspector şi un expert al fiecărui departament. Conducerea instituţiei ar fi necesar să fie asigurată de către un director general, care ar trebui să îndeplinească cumulativ următoarele criterii – să demonstreze că dispune de abilităţi şi competenţe manageriale; să aibă experienţă relevantă într-un post de conducere din domeniul său de activitate şi să aibă acordul a peste jumătate din angajaţii instituţiei, precum şi din directorii departamentelor sale, care ar fi necesar să demonstreze aceleaşi competenţe. Angajaţii acestei instituţii ar fi necesar să fie constituiţi, atât din angajaţi actuali ai diferitelor instituţii de asigurare a calităţii, care au contract de muncă pe perioadă nedeterminată şi nu s-au aflat în conflict de interese în cadrul instituţiei sale, cât şi din personal angajat pe bază de contract (experţi, inspectori etc.), care să îndeplinească cumulativ mai multe criterii specifice – exemplu: un inspector ar fi necesar să îndeplinească următoarele criterii – să demonstreze abilităţi de evaluare şi monitorizare; să fie dispus la deplasări şi să posede permis auto; să demonstreze cunoştinţe legislative solide în domeniu, etc. Consider că personalul unei asemenea instituţii nu ar trebui să depăşească o mie de angajaţi, la nivel naţional, iar la nivel regional aceştia nu ar trebui să depăşească o sută de angajaţi. Angajaţii ar trebui să îndeplinească atât atribuţiile de acreditare – experţii, cât şi atribuţiile de evaluare şi monitorizare – inspectorii, ai programelor de educaţie, formare profesională şi formare continuă, fără a exista vreun registru de experţi, consilieri etc. formaţi din angajaţi ai instituţiilor ce vor primi acreditarea.

De altfel consider că ar fi necesar să dispună şi de un consiliu consultativ format din reprezentanţi ai beneficiarilor direcţi (instituţii de învăţământ, patronat etc.), ai societăţii civile, ai partidelor politice parlamentare, ai beneficierilor indirecţi (părinţi, elevi, studenţi etc.), precum şi reprezentanţi ai parlamentului, guvernului şi preşedinţiei. Acest organ fiind necesar a fi consultat anual, în vederea realizării planului de acţiune al instituţiei precum şi a domeniilor prioritare de cercetare.

Resursele umane ar fi necesar să nu se afle în conflict de interese – să nu mai efectueze alte activităţi în domeniul său de asigurare a calităţii şi cercetare, iar retribuţia lunară – din alocaţiile bugetare, să fie constituită din salariul pe care l-ar fi primit pentru activitatea prestată în domeniul din care provine, la care să se adauge un „spor de excelenţă”, care să nu depăşească 75 % din salariul său. Veniturile salariaţilor din resursele bugetare, putând fi cumulate cu venituri din participarea la proiecte internaţionale sau din alte domenii de activitate.

Întreaga activitate a instituţiei ar trebui să fie transparentă, astfel pe site-ul său ar fi necesar să se regăsească, în principal, modalităţile de acreditare, programele acreditate, rapoartele de cercetare anuale efectuate, cv-urile angajaţilor săi, cheltuielile cu resursele umane şi cu cele materiale etc.

Finanţarea unei asemenea instituţii ar fi necesar să se realizeze atât din taxele de acreditare, monitorizare şi evaluare, percepute de la furnizorii acreditaţi, cercetări ştiinţifice din domeniul său de activitate, din proiecte locale, naţionale şi internaţionale, cât şi din alocaţii/subvenţii bugetare acordate de parlament, guvern şi preşedinţie (pentru asigurarea salariilor angajaţilor, în principal); iar rolul său este necesar să fie atât de instituţie de acreditare, cât şi de instituţie de cercetare ştiinţifică pentru diagnoză şi prognoză a realităţilor existente în sistemele de educaţie, formare profesională şi continuă, pentru a propune realizarea de politici în concordanţă cu realitatea românească.