SĂ NU UITĂM DE DIAVOL!
Cine uită de vrăjmași, negreșit va cădea în ghearele lor, pentru că nu mai este atent la momelele lor. Are lumea de azi prostul obicei de a desconsidera puterea și viclenia diavolului, chiar și atunci când crede în existența lui. Din acest motiv nu stă încordată, atentă, nu priveghează, nu se înarmează. Exact ceea ce dorește el! Dacă a luat-o și peste nas în istorie, nu de la papițoi îngâmfați i s-a tras aceasta, ci de la oameni realiști, care s-au temut de el și care au cerut neîncetat ajutorul Domnului! Oamenii de azi râd unde este de plâns, și plâng unde sfinții se bucurau.
Nu ne vine să credem: cum de am putut eu să fac asta, să zic ailaltă?! Eu?! Asta pentru că avem o idee despre noi înșine foarte falsă: trăim în rătăcire. Ați văzut rudele omului cu metastaze?… „Lăsați-l, săracul, să nu-i spuneți că e pe moarte”! Trăiește bietul om într-o minciună continuă până la moarte. Nici nu se pregătește pentru trecerea prin vămi, neașteptându-și moartea. Ei bine, așa ne trăim viețile și noi, în amăgire totală… Sunt puternic, sunt deștept, sunt VEȘNIC! Și dracul ne dă cu pălmuța la funduleț: „Așa, foarte bine, ține-o drept, mai avem puțin și ajungem în iad”! Și noi mergem în amăgirea noastră la chinurile veșnice, imaginându-ne că viața noastră-i minunată… O fi, la unii… Mai treziți și voi pe alții, vă rog. Este o faptă bună. Se cheamă „faptă a milei duhovnicești”. Domnul să ne binecuvânteze în veci de veci.
Preot Sorin Croitoru, Mantova Italia