Orientul își pune amprenta asupra gândului reprezentanților geniului occidental!
„Se poate spune că înțelepciunea Orientului începe să-și pună amprenta asupra gândului reprezentanților geniului occidental. Fenomenul este însă mai complex: acesta implică întregul Zeitgeist contemporan care face posibilă această apropiere dintre vechea concepție asupra universului și cele mai recente descoperiri științifice. Filosoful francez de origine română, Ștefan Lupașcu, a elaborat un nou sistem logic al metafizicii. Marc Beigbeder, cel mai înzestrat interpret al operei sale, compară sistemul lupascian cu echilibrul dinamic dintre yin și yang, afirmând că această complementaritate este singurul model existent care se apropie de viziunea lui Lupașcu. În calitate de vechi prieten și admirator al lui Ștefan Lupașcu, aș adăuga faptul că nu era familiarizat cu Taoismul; probabil că a descoperit filosofia Tao citind cartea lui Beigbeder despre propriul său sistem filosofic.”*
Preocuparea lui Mircea Eliade pentru depășirea limitelor impuse de modelul epistemologic aristotelic este reflectată și în proza mitică, mai ales în textele literare publicate după cel de-al doilea război mondial, în care apar în mod explicit referiri la necesitatea întâlnirii dintre diversele domenii ale cunoașterii în vederea conturării unei noi viziuni asupra lumii. Este binecunoscut faptul că Eliade era deosebit de interesat de științele naturii, manifestând în același timp o puternică admirație față de înaintașii săi care au reușit să transpună în poezie și filosofie informații care să producă transformări semnificative ale conștiinței umane. Ne referim aici în special la Mihai Eminescu și Lucian Blaga, personalități ale căror opere se sprijină nu doar pe o impresionantă erudiție, ci și pe experiențe revelatorii, încercând în permanență să se apropie de înțelegerea coexistenței contrariilor, de modelul omului universal pe care Eliade îl pune în centrul proiectului său cultural.
O ilustrare impresionantă a unui mod de a fi în lume care se încadrează în logica sacrului este oferită de Eliade în microromanul Dayan (1979). Motivat de dorința de a-și defini situația existențială, protagonistul acestei aventuri inițiatice se concentrează asupra identificării legăturilor dintre științele exacte și mesajele sacre camuflate în tradițiile religioase ale umanității. Prin „ecuația ultimă” pe care o formulează, Dayan oferă o nouă perspectivă asupra structurii realului, prin care modelul existențial uman ar putea fi radical transformat. Această povestire despre articularea unei identități care tinde spre cosmizare reprezintă o remarcabilă ilustrare a sistemului pe care se bazează proiectul cultural propus de Mircea Eliade pentru a demonstra faptul că, în urma confruntării cu limitele impuse de modelul epistemologic aristotelic, existența la Centru presupune acceptarea și înțelegerea valorilor misterului și diferenței. Gheorghe Glodeanu remarcă pronunțatul caracter livresc al acestei narațiuni, în care se împletesc semnificații care „reeditează aspecte exemplare din creații majore ale literaturii universale, multe dintre ele prelucrând diferite mituri***. În opinia noastră, toate aceste colaje sunt armonizate prin referiri la dimensiunea filosofică a creațiilor spiritului științific care, în viziunea lui Eliade, aparțin aceleiași sfere a realului. Mai multe la: Ana-Maria FOMIN, op. cit.
Va urma
_______________________________________________________
*Mircea Eliade, „Waiting for the Dawn”, în Waiting for the Dawn. Mircea Eliade in Perspective, editori: David Carrasco, Jane Marie Law, University Press of Colorado, Boulder, 1991, p.13
** Ana-Maria FOMIN, MIRCEA ELIADE. PARADIGMA UNUI NOU UMANISM, Suceava 2013, p. 181
***Gheorghe Glodeanu, Coordonate ale imaginarului în opera lui Mircea Eliade, Editura Tipo Moldova, Iași, 2009, p. 192-193.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook