Extratereștrii
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2015/11/352.jpg)
Sarmisegetusa Regia
Azi doar viteza-i importantă,
Și doar substanța cenușie.
Nu mai avem nici timp, nici suflet,
Ca să citim o poezie.
„Banal” ni se prezintă astăzi
Un roșu răsărit de soare…
„Ce mare brânză”- i să vezi noaptea
Cum piere steaua căzătoare!
„Și ce-i cu asta?” știm să zicem
Văzând lumina din amurg,
Nu mai privim, precum strămoșii,
Lungi ore, râuri care curg…
Nimic nu ne impresionează:
Nici plâns, nici zâmbet de copil,
Azi însăși fericirea noastră
Am vrea s-o cumpărăm la kil!
Nu suntem siguri că-‘nțelegem
Nici ce-i frumos sau ce-i urât…
Esența societății noastre?
Banala întrebare: „CÂT?”!
Deci dacă-înaintașii noștri
Fiind umani, erau tereștri,
Înseamnă că noi, cei de astăzi,
Suntem de fapt… EXTRATEREȘTRI!
de Preot Sorin Croitoru
______________________________________________________________________________________________________
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook