Știm că nu se poate-ajunge
Sus în Rai,
Dacă nu-ți iubești vrăjmașii
Când îi ai…


„Să-i iubească alții, zicem,
Dacă pot,
Că pe noi, de ei ne doare
Fix în cot!

Ce poruncă odioasă,
-Spunem noi-
Să ajuți pe-ai tăi dușmani,
În nevoi!

Să îi ierte cei ce sunt
Pregătiți,
Deocamdată, cei ca noi
Sunt scutiți”!

Da, din gură suntem toți
Mari creștini…
Dar uităm că trandafirii
Au și spini!

Domnul nostru-a poruncit
Să iubim,
Dar un milion de scuze
Noi găsim..

Și un creștinism divers
Inventăm,
De porunca lui Hristos
Noi uităm.

Acum stau și mă-‘ntreb
Ca un prost:
Oare Domnul a venit
Fără rost?!

Zicem toți că-L iubim
Pe Hristos,
Însă Îl luăm în râs
Pe din dos!

Domnul nostru în porunci
A fost clar!
Pentru ce nu le-‘mplinim,
Așadar?…

Și-a răcit gura cu noi
Inutil,
Căci ne este antipatic
Al Său stil!

Nedorind să-i iubim
Pe cei răi,
Nu vom fi niciodată
Frații Săi…

Nefiind frați cu Domnul
Pe pământ,
Nu ne vrea-‘n cer cu El,
Tatăl Sfânt!

Căci de-ar face Dumnezeu
Ca și noi,
Nu ne-am bucura de soare,
Nici de ploi!

Dar deși deseori
Am greșit,
Nu am fost de El nici unul
Părăsit!

Dumnezeu, în iubire-i
Infinit:
Și-a dat Fiul ca să fie
Răstignit!

Ale Sale chinuri crunte
Le privea..
Credeți, oare, că pe Tatăl
Nu-L durea?…

Pentru mântuirea noastră
A răbdat,
Și ne-a curățit prin Sânge
De păcat.

Doar atât ne cere azi
Dumnezeu:
Să iubim pe toată lumea,
Că nu-i greu!

Căci de vrem să-l iertăm
Pe cel rău,
El ne va trimite-‘ndată
Duhul Său.

Iar cu Duhul, frații mei,
Fii vom fi,
Și în veci, pe Tatăl nostru-L
Vom iubi!

amin

Preot Sorin Croitoru, 30 octombrie 2016

______________________________________________________________________________________________________

Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo

 

Lasă un răspuns