Jocul sintagmelor
Eu sunt, profesor. Tu eşti elev.
Eu e pronume, tu substantiv.
Şi uite-aşa, fără motiv,
tu eşti pronume, iar eu relev
aspectul clar că în grădină
vai nu mai cresc nici pomi, nici flori,
nici răsfăţându-se-n lumină
nişte-ntăriri de sărbători,
ci doar pronume ca nişte melci
ce-s după ploaie doar nişte ei,
dar nişte ei cam prichindei
dar derbedei să-i tot alergi
pe noi să-l pună în genitiv
dar nu aşa, expeditiv,
ci ţinând cont că are treabă,
să vândă funcţii la o tarabă.
Eu mă gândesc, iar tu te bucuri
că-s doar pronume în loc de lucruri,
că-s în gramatici superbe trucuri
precum vor fi cuvinte-muguri.
Altădată am încercat monorima:
Eu am păţit o întâmplare.
Tu eşti în larg plutind pe mare.
El pune-n raft o carte mare.
Dânsul e plin de încântare
c-o a citit-o, pe dânsa, care
i-a retrezit gânduri fugare.
Cum stăm noi, prinşi, un domn ce n-are
nicio problemă spre rezolvare,
venit-aţi voi spre-ntâmpinare,
şi i-aţi chemat pe ei cu sare,
pe ei, vestiţi, să dea serbare,
despre-un pronume cu ochii-n zare,
visând la lumi imaginare.
Şi, altăaltădată am recurs la jocul
„Scufiţa albastră în elicopter”, folosind
fel de fel
de pronume:
„Ea e Scufiţa albastră şi şi-a cumpărat
un elicopter cu fluturi în loc de elice.
El e Harap-Roşu şi se laudă că se va
căsători cu o prinţesă relativă «care».
Eu nu ştiu cine scrie acest text în care
invit pronumele nehotărâte să nu fie nişte
fieştecine, ci să-şi ia inima-n dinţi şi
să-i scrie celeilalte prinţese că undeva
trăieşte Nimeni şi îşi caută soţie. Această
veste, pe mine, scriitorul mă face să râd.
Pe voi copiii mei, şcolăreii mei, boboceii
mei, vă rog să-mi găsiţi un înlo-
cuitor. V-aţi notat în caietul de scriere
creativă?”
din colecția „Poeme transmoderniste pentru nişte năzdrăvani”
de Ion Popescu Brădiceni
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook
