Cinci soldaţi ucişi în estul Ucrainei!
Foto: Getty Images
Estul Ucrainei a fost lovit în weekend de noi lupte între trupele guvernamentale şi separatiştii pro-ruşi. Kievul a anunţat că cinci soldaţi ucraineni au fost ucişi și alții șase răniți.
Leonid Matiuhin, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, a declarat pentru AFP că alţi şase soldaţi au fost răniţi în lupta pentru controlul oraşului strategic Debalţeve. Centrul feroviar aflat la marginea zonei de război în ianuarie 2015, a fost scena unuia dintre cele mai tragice confruntări în războiul de 31 de luni, informează Epoch Times.
“Astăzi, rebelii au organizat un atac masiv asupra poziţiilor noastre din regiunea Debalţeve”, a declarat prin telefon Matiuhin pentru AFP. El a precizat că lupta a durat 2 ore şi a implicat piese de artilerie şi lansatoare de grenade de calibru mare. “Din păcate, cinci dintre luptătorii noştri au fost ucişi şi alţii şase au fost răniţi”, a adăugat el.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook