Calculatorul și Omul nou sau, încă, o „Dacopatie”

   Crearea memoriei artificiale, funcția cea mai importantă a creierului uman, a revoluționat lumea. Numai că noțiunea dată a fost formulată inversat. Memoria dată nu este artificială. Fără activitatea omului ea e pasivă. De aceea, ea are nevoie de un program de activare instalat. Materialele folosite la crearea acestei memorii au fost curățate, spălate, tratate prin metode artificiale născocite de om, dar ele așa și au rămas, naturale. Nici un atom din materialele folosite n-a fost construit artificial de om. Așa, memoria pasivă reflectă proprietățile materiei date și nu iscusința omului de a modifica materia, forma ei. Chiar, și prin instalarea limbajului de programare.

Astăzi, precum un urs „cântă” la o așchie de trunchi, așa și oricare elev prin simple apăsări pe tastatura calculatorului obține informații noi. Ceea ce e artificial, repet, e intelectul, capacitatea mentală a omului de a modifica materia (trunchiul în calculator). De aceea, memoria creată de om o vom numi memorie pasivă. Intelectul acelei memorii e pasiv și natural, spre deosebire de intelectul activ al omului. Da! Intelectul omului e artificial, se crește din an în an la școală.

Acum, cu divizarea lucrurilor în artificiale și naturale, vom sta mai bine, adecvat, logic.

1.Intelectul pasiv și activ
La început, intelectul pasiv a fost folosit în mașinile simple de calcul, apoi au apărut calculatoare mai complicate. Pentru a intra în dialog cu „creierul pasiv” e nevoie de limbi de comunicare. În anii 80 ai secolului trecut, când producția de calculatoare devenea tot mai răspândită, la modă era însușirea limbilor de programare. Părea că numai oamenii erudiți, cei care pot însuși ușor limbajul de programare, vor putea folosi intelectul pasiv al calculatoarelor pentru a-și îmbogăți capacitățile sale intelectuale.

Dar, în timp, programatorii sau înmulțit, au simplificat contactele dintre intelectul activ (uman) și cel pasiv (al mașinii) într-atât, că astăzi oricare om poate intra în diverse spații informaționale folosind un singur simbol, clapa. Nimeni nu-și mai imaginează o viață fără de internet și telefonie mobilă. Și nu e numaidecât nevoie ca toată lumea să învețe programarea. Totuși, starea generală a fenomenului programării trebuie știut. El e simplu și absolut necesar în dezvoltarea tinerii generații.

Limbajul de programul C + + este un limbaj utilizat în scop general. El a fost dezvoltat în anul 1972 de Dennis Ritchie pentru a fi utilizat pe UNIX. Acesta e un limbaj prim, dar nu de aceea că a apărut primul, ci pentru că stă la baza mai multor limbaje de programare secundare, cum ar fi JAVA, C# sau JavaScript. Dacă aceste limbaje (moderne) sunt numite secundare, asta nu însemnă că ele sunt mai rele, iar, dacă vrei să înveți programare, atunci, limbajul C + + ar fi cel cu care trebuie de început. Dacă prinzi bazele C + +, îți va fi foarte ușor să faci trecerea la un alt limbaj mai dinamic, personalizat scopului.

Programul C + + este folosit la creare de jocuri, unde intră toate mișcările spațiale posibile: stânga-dreapta, înainte-înapoi, jos-sus. la crearea limbajelor de programare speciale, și mai ales la folosirea logicii direcționate (de stânga sau dreapta, etc.) în linie sau plan, folosirea acestui limbaj de programare, ca început, e mai comod. Astfel, dacă am diviza limbajele de programare după scop, matematic sau liric, stânga-0-dreapta, atunci centrul prim, 0, al acestui echilibru, șirul existent de limbaje, va fi programul C + +.

Dar, lumea omului e duală, discretă: socială și intimă, deschisă și tainică. Mulți specialiști de tehnologie informațională sau ciocnit cu morala. Ei au căutat să unească rețelele de socializare cu intimitatea, conturile de plată deschise cu cele tainice, bancare. Adică, ceea ce e admis cu cele non-admise. Acești oameni sunt numiți hackeri. Intelectul lor permite crearea unei relații informaționale ne întrerupte dintre social și intim, deschis și închis (deschis-0-închis), fără a respecta structura firească inițială, echilibru a două părți cu centrul său nativ, 0. Creierul pasiv permite acest fenomen, o morală indusă de omul destrăbălat, adecvat naturii haotice non conștientizate.

Numai că morala socială a omului e alta. O vom numi etică. Astfel, cuvintele sinonime asemănătoare, morala-etica, se dovedesc a fi important de diferite. Morala este pasivă, mereu prezentă ca și gravitația. Etica însă e activă, chiar dacă e mai îngustă ca morala, un codex de reguli de comportament ales corespunzător tradiției umane.

Acceptând abordarea dată, formarea perechii de cuvinte, etica-morala, vom evidenția o altă pereche de cuvinte, derivată de la prima, programator-hacker. Programatorii sunt etici, hackerii…- morali! Această coliziune se explică prin faptul că în natură totul e util pentru mișcarea ei spre perfecțiune și numai omul divide anotimpurile în bune și rele, morale și amorale, de cultură și non cultură. În moralitatea naturii totul ce e posibil, este acceptat. Iar moralitatea omului, e numai o parte din ea, etica, sistem de reguli aliniat sistemului artificial de viață creat de om (case, drumuri, mâncare preparată la foc).

Această relație dintre două noțiuni, e dorită pentru însușire rațională de oricare om. Fiecare om vrea siguranță, previziune a viitorului. Iar, pentru aceasta e necesară rațiunea, cunoașterea integrată a ambelor noțiuni: social și intim, deschis și închis, morala-etica, programator-hacker. În fapt, acestea sunt niște echilibre, iar dacă am nota centrul lor prin punctul de reper 0, am obține triade de tip: da-0-nu; deschis-0-închis, etc. Toate ele, în interiorul său, sunt legate prin una și aceiași relație universală, 0, ca și corpurile noastre fizice legate de pământ prin forța de gravitație.

Acum e clar de ce morala, de fiecare data „suferă”, când este încălcată. Spațiul etic se lărgește. Echilibrul, moral-0-etic, își modifică structura, calitatea conținutului. De este ea structura nouă, o calitate mai bună sau mai rea – depinde de educație, de intelectul, 0, centrul echilibrului social acceptat prin încredere (irațională). Iată și politicienii români, condamnați, corupți și penali, sunt liberi (hackeri cu imunitate) și pretind la conducere cu țara, iar poporul îi alege (2 din 10; alți 6 nu participă la vot) „democratic”.

[În mitul biblic despre judecata lui Hristos, pe cine l-a eliberat poporul? Pe Iisus sau pe „hackerul” Baraba?. Sau, din alt mit, pe cât de educați pot fi oamenii ca să creadă că femeia care a preacurvit (dar, s-a pocăit, a spălat picioarele lui Iisus, le-a șters cu părul său din cap), nu va mai practica aceiași viață cu păcat. Cine s-ar căsători ( “pe viață”) cu ea?). Probabil, preacurvia făcută în gând, apoi practicată, materializată, nu mai poate fi corectată. Nivelul social inițial al persoanei concrete, odată deformat, nu mai poate fi reprodus].

Prin comparație, la fel, ca și echilibrele a două cuvinte contradictorii sau complementare, numărul total de limbaje de programare pot fi prezentate ca echilibru, un șir de zeci de limbaje cu centrul de reper, 0, evidențiat ca C+ +.

Urmează: Infinit…5-4-3-2-1- (C + +) -1 2-3-4-5…infinit. Adică: matematic- (C + +) –liric; axiomatic-0-relativ. Aici, programul C + +, are funcția de inițiator al relației universale, Sursă reală de viață a celorlalte programe, axiomatice în cifre sau relative, lirice în cuvinte (stânga-0-dreapta).

Deoarece însușirea măcar a unui limbaj de programare este dificilă, majoritatea doritorilor de a sta pe Facebook, se folosesc de sistemul programat de specialiști: deschis-0-închis, da-0-nu, 1-0-0; activ-0-pasiv, artificial-0-natural. Fiecare utilizator reprezintă un centru, 0, al sistemului informativ, internațional. Egali între egali. Este normal, ca acest spațiu informațional să fie gestionat, curățat, păzit de specialiști, programatori și hackeri, constructori ai spațiului informațional. Acest spațiu virtual e necesar tuturora.

Astfel, prin crearea relației universale dintre intelectul pasiv și activ sa creat un spațiu virtual de viață intelectuală al oamenilor care vor să trăiască mult mai confortabil decât în viața tradițională. Suntem mulțumiți de prezența pe net a echilibrului informațional, 1-0-1, creat de programatori și hackeri, buni și răi (buni-0-răi; etici-0-morali). Acești oameni dezvoltă internetul, stau la paza acestui sistem informațional, guvernează rețelele de socializare. Problema hackerilor e în Educația personalului uman.

Așa, Informatica a devenit o știință modernă, iar tehnologia ei pare că nu mai are limite. Ceea ce trebuie de menționat, e faptul că intelectul pasiv și cel activ funcționează prin două limbaje de programare, complementare, pe care le cunosc doar specialiștii în informatică. Un limbaj, e cel de centru, C + +, altul – oricare deviată de la centru (0-1). De ele se folosesc doar specialiștii. Ceilalți, fiind non specialiști, se folosesc de comenzi simple: deschis-0-închis, 1-0-1.

Echilibrul intelectelor pe net poate funcționa, numai, prin prezența continuă a centrului, 0, o clapă, care nu se găsește pe tastatura calculatorului. Asta, e voința activă a omului și se numește intelect. Noțiunilor, deschis-închis, le corespunde oricare simbol dorit, ales de intelectul uman. E clar, că limbajul de programare folosit servește pentru a crea canale de trecere a informației din limba mașinii în limba omului (mașină-0-om).

Astfel, intelectele servitorilor de intelect pasiv sunt intelecte active, traduse în potențial posibil de utilizat prin limbajul vocal al serviților. Ambele limbaje (servitori-0-serviți) au una și aceiași structură: 1-0-1. De aici, și toate limbile lumii, ar trebui să aibă o limbă centrală care e cea mai simplă și accesibilă în exprimarea adecvată a realității prin structura sa: 1-0-1. Adică: Infinit…5-4-3-2-1-0-1-2-3-4-5…infinit.

Întrebarea e, care sunt proprietățile structurale ale limbilor de dreapta și stânga. Oare limbile sunt divizate prin aceiași formă, matematic-liric, ca limbajele de programare a calculatoarelor? Oricum, limbile omului sunt diferite una față de alta, doar relativ traductibile: mai pasive și mai active, deschise și închise, mistice și științifice, religioase și laice…

2. Intelectul pasiv și activ, complementar și contradictoriu, bază a eticii omenești

Intelectul pasiv în absolut, aparține mașinii. Mașina nu are organe di simț, instinct, intuiție. Limbajul de programare central e unul singur, C + +. Dar, cine a programat intelectele oamenilor? Fiecare popor are o limbă de comunicare, un sistem de coduri transmis din generație în generație. Aici, interpretarea posibilei construcții a intelectului național poate trece peste oricare imaginație. Limba de comunicare e un product istoric, iar începutul fiecăreia din ele poate fi numai presupus.

Cert este faptul, că conglomeratul mondial de limbi, vii și moarte, reprezintă o sferă, in duh, intelect cu un singur început, un centru, 0, adecvat spațiului tridimensional, XYZ. Dacă, spațiul tridimensional are pe axele sale vibrații de tip, 1-0-1 (stânga-0-dreapta), apoi și fiecare atom al materiei are, și el, vibrațiile sale, electron-0-pozitron. Aceste oscilații sunt adecvate spațiului tridimensional, sunt compatibile cu el. Și atunci, dacă spațiul și materia au aceiași structură, apoi, și limbile folosite de oameni, ca sistem mondial de coduri ale comunicării, ar trebui să aibă aceiași structură, 1-0-1. Cuvinte perechi, concrete, contradictorii (da-0-nu; alb-0-negru) și complementare (etic-0-moral, ideal-0-perfect, stimă-0-respect, dragoste-0-iubire, etc.), suportă aceste structuri. Acestea sunt echilibre ale bunăstării psihice și logice. Aceste structuri, ar putea lucra la nivel general pentru toate limbile. Dacă aceste lucruri ar fi cunoscute omului ca ființă socială, el, omul ar fi pe aceiași fază cu natura. Dar, nu este! Toată istoria omului (gânditor!) e o istorie a războaielor.

Și, în practica de viață a românilor echilibrul noțiunilor acestor cuvinte (gen: etic-0-moral) se ignoră, ceea ce pare, că românul intenționat caută… incompatibilitatea sa ca natura. În alte limbi, și mai rău, perechile acestor cuvinte nici nu pot fi găsite deoarece la traducerea lor din limba română nu se va evidenția un echilibru de tip, 1-0-1, ci, un singur cuvânt, 1. (De exemplu, la ruși și maghiari, stima și respectul (stimă-0-respect) nu formează o albie al relației spațiale (și relative) dintre oameni. Ambele cuvinte se traduc prin unul și același cuvânt unitar, punct concret: da sau ba).

Deci, complementaritatea (atracția, gravitația) posibilă dintre conaționalii unui popor, cu limbaj format pe cuvinte binare, este un indice important în Educație. El arată pe cât de adecvat naturii este acest popor comparativ cu alt popor sau al persoanelor cu limbaj fondat pe cuvinte unitare, pe un limbaj care în loc de complementaritate (atracție, gravitație) ne propune contradicție (respingere, antagonism). Acești oameni (chiar români fiind) par a fi ne informați, ne educați sau… de altă limbă, una tradusă de pe la popoarele prospere, „democratice”.

Pentru a penetra sfera limbilor lumii, ar fi bine ca cititorul să cunoască “Cartea Creației” scrisă de Avraam. Anume, Avraam a creat alfabetul ebraic cu 22 de litere. Raportul matematic dintre numărul de litere din alfabetul ebraic și cifra sfântă 7, prin comparație, sunt lungimea circumferinței și diametrul ei: 22/7=Pi. Pi =3,14 este o Constanță universală.

În limba ebraică e scris Testamentul Vechi, iar Testamentul Nou și Coranul sunt cărți religioase scrise în limbi asemănătoare după structură. Limba arameică (22 de litere), greacă (24), arabă (28) formează corespunzător cu fiecare din numerele 7,8,9, rapoarte apropiate de constanta universală Pi. Ce se va întâmpla, dacă acest procedeu va fi aplicat asupra celorlalte limbi, non „sfinte”?

Dacă acceptăm noțiunea cauzalității ca cauză, 0, și consecință, 0, naștere și moarte, spațiu în care au loc toate procesele creației, apoi cifrele care împlu acest spațiu XYZ formează un șir finit din 10 relații egale dintre ele: 0-1-2-3-4-5-6-7-8-9-0.

Nu e necesar de a căuta limbi care au alfabete cu un număr mai mic de 22 de litere. Asta nu e important pentru a construi un șir de limbi din care se va evidenția limba centrală, una asemănătoare cu limbile cărților sfinte prin constanta Pi. Această limbă, ar trebui să fie corelată cu numărul 10, în calitate de lungime, diametru al circumferinței formate din numărul de litere a alfabetului său.

Am constat că limbile religioase au o structură simetrică, corelată cu cercul solar. Le vom numi limbi-toiag (secțiunea toiagului e un cerc geometric). Limbile cu structură polară, de obicei au alfabete lungi care, pentru a corespunde constantei Pi, cer folosirea diametrelor mai mari decât numărul 10. Asta, arată la non corespondența lor spațiului dat, XYZ. Ele ies afară din spațiul cauzei și consecinței, naștere și moarte (0-1-2-3-4-5-6-7-8-9-0), și deci, sunt aparate ale unor limbaje de luptă permanentă, confuzie, depresie și stres, sursă a iluziei și groazei. Le vom numi limbi-sabie (secțiunea sabiei e polară). Scriem șirul de limbi:

…. Ebraică ( diametrul -7) – Greacă (8)- Arabă (9)- Română (10) -Turcă (10, 2)-Chineză (10,2) – Japoneză-(10,2)– Rusă (11)…..Maghiară (15)….

Acum, putem să ne dăm seama de ce mai multe secole evreii, grecii, arabii și românii nu au dus lupte de cotropire a altor popoare, teritorii. Ele se folosesc de limba-toiag. Războaiele le-au dus popoarele care au limbi-sabie, polare, cele cu diametrul circumferinței lor (număr de litere de alfabet), mai mare ca 10, indice al perfecțiunii. Șirul de limbi ne va arăta gradul de armonie și prezență a cuvintelor binare, perechi, în calitate de sursă informațională de reper despre locul fiecărei limbi în șirul de limbi ale lumii.

Iar, Engleză, Franceza, Spaniola, Italiana, și Germana, etc, chiar dacă au locul său concret între limbile greacă și arabă, conform alfabetelor lor, oricum ele nu sunt limbi ale păcii, pasivității, așteptărilor, leneviei sau indiferenței, deoarece, simetria lor e în trecere de la diametrul 8 la 9 și de aceea, acest diametru fiind depășit, indiscret, creează prin cuvinte unitare (fără de pereche) o limba „deformată”. Practic, observăm incomodități psihologice, neliniște, intuiții puternice orientate spre a se activa, progresa, domina. Aceste limbi, ca și limbile sfinte, au structura de limbi-toiag, dar, cu secțiune puțin asimetrică, cu spini, ghimpi. Poate chiar, structură de limbi-buzdugan, dacă am da o astfel de imagine limbii italiene formată din zeci de dialecte (italiene) ale peninsulei date.

De ce a murit limba latină, dacă ea a fost „sursă”, mamă a limbilor lumii? De ce, mii de ani în urmă a murit limba sanscrită, dacă ea conținea atâtea cuvinte românești? Oare nu de aceea că ambele limbi sau născut ca limbi secundare, din… limba dacilor? Limba dacilor e mereu vie. Esența ei nu este în cantitatea de cuvinte împrumutate, ci în structura ei trinitară, eternă, 1-0-1. Programarea intelectului dac, anume prin această formulă sa săvârșit.
Probabil, „roua” limbii dacice nu e în numai 89 de cuvinte la care (ca să vezi) nimeni nu mai pretinde (vezi, cartea „Roua limbii dacilor” de Constantin Parascan, ed. Panfilius, Iași 2016) ci, în mai multe cuvinte (“un șirag nou de cuvinte”), dacă sa-r insista la cercetări științifice cinstite. Dacii, știau că sunt nemuritori.

Iar, viața scurtă a limbii latine și celei sanscrite a fost determinată de alinierea dorințelor oamenilor egocentrici unui spațiu de gândire incompatibil cu spațiul tridimensional și material al universului. E un fenomen care nu poate fi prescris limbii române (dacice). Încercările „dacopatice” (vezi, „Dacopatia….” De Dan Alexe) ale unor eroi actuali români, par a fi pe calea justă, dacă metodologia aleasă de ei nu se va încadra în ramele demonstrației științifice prin diferențiere autoritară, ci prin comparație și asemănare naturală. Iar asta, deja e o Știință paralelă, una a axiomelor, extraordinară, imposibilă neglijării. Astfel, alături de „dacopați”, poate obține o imagine firească științifică și Astrologia, și Yoga, non recunoscute încă ca științe de către Știința ordinară obișnuită.

Această abordare se confirmă de toate cărțile sfinte. Ca exemplu: Ridică o piatră (1), acolo (0), mă vei găsi!(1) – a zis odată (în apocrife) Iisus (decodificarea textelor sfinte se fac în alte articole). Vedem echilibrul: piatră-0-pământ; 1-0-1. Iar centrul 0, e funcția Lui Isus, intelectul Lui etern numit Hristos (Subiect-0-predicat).

3. Integritatea, diferențierea și comparația
Călătoria lui Magelan în jurul pământului n-a adus emoții deosebite sihaștrilor religioși care meditau, de ani în șir, sub cerul liber. Prin comparații, ei știau că pământul nu este un vas plat instalat pe trei balene, ci, un glob care se rotește, gravitează periodic în jurul soarelui. De demonstrații științifice ei nu aveau nevoie.

Așa, rezultatul muncii practice a omului activ și rezultatul muncii teoretice a omului pasiv, despre integritatea lumii omului (planeta Pământ), a fost același. Asta e real, chiar, dacă Magelan și-a putut anunța practica sa (descoperirea), iar sihaștrii nu, deoarece ei a aflat-o prin credința în zei, meditând. Astfel, două științe se bat cap în cap. Una e activă, experimentală, iar alta pasivă teoretică. Nici una, nici alta, ele nu pot exista independent una față de alta. E timpul să ne întrebăm, ce fel de știință mai este și asta. Cert este faptul, că fundamentul Științei ordinare obișnuite are un câmp strâmtorat de informații imposibil de explicat pe baza logicii actuale. Alegoric spus, Știința ordinară obișnuită ne servite cu cunoștințele sale de pe un blid plat, susținut de aceleași trei balene: Academia, Religia și Politica. Consecvența în cunoaștere ignoră spațialitatea ei.

Nu toate cunoștințele pot și trebuie demonstrate prin experimente. Axiomele integrității acestei lumi trebuie acceptate ca început al oricărei cunoașteri. Asta e structura spațiului tridimensional. Asta e structura materiei. Asta este și structura informației creată pe un limbaj central, adecvat spațiului și materiei. Folosirea altor limbi, limbaje deviate de la limbajul central, 0, are scopul de a modifica modul de gândire, de a activa, aduna și împărți, diferenția și compara. Această activitate se numește viață. Iar, scopul activității omului este de a se localiza în centrul acestei integrități armonioase cu numele de viață. Omul, e cel care o păzește, o creează, o perfecționează, o guvernează. E lumea lui !

De aceea, dacă programatorii intelectului pasiv, cunoscând două limbaje de programare a mașinii, central și lateral, au armonia lor sufletească perfectă, apoi, la fel se simt și cei, care cunosc simultan două limbi: o limbă sfântă, limbă-toiag și altă limbă, limbă-sabie. Monolingvismul e o nenorocire pentru civilizația modernă, iar promovarea paralelă a două limbi-sabie e greșită.

„Practica bate gramatica!” Criteriu al adevărului e practică. Evreii și moldovenii din Rusia se simt comod, la fel ca acasă, ca și în oricare punct de pe glob. E un fenomen, care explică convingător bilingvismul ca condiție a armoniei psihologice și sociale, sursă, 0-1, a gândirii spațiale, generator istoric al exodului evreilor, grecilor, românilor și arabilor prin lume. (Monolingvismul tiraspolean e în pierdere)

Prin analiza integrată a științelor faptice ajungem la concluzia că alături de ele există științe de raționament, absolute. Știința ordinară obișnuită în fapt nu este singură. Fiind relativă, experimentală și luptătoare pentru locul său sub soare, ea nicidecum nu pretinde la valoarea sa ca absolut și deci recunoaște că reprezintă numai o parte din întregul conglomerat de cunoștințe posibile, din cele infinite. Deci, câmpul cunoașterii științifice e folosit parțial. Iar, din cealaltă parte a câmpului, a informațiilor necunoscute despre univers, prin aplicarea Principiului bivalent ( stânga-dreapta, activ-pasiv, contradictoriu-complementar, general-concret, cifră-cuvânt, etc.) apare încă o Știință, una independentă, paralelă, pereche. Ea, este Știința extraordinară a axiomelor, a cifrelor generate de structura existenței spațiului, materiei și intelectului etern. Toate ele se supun triadei, 1-0-1.

Acum, forma echilibrul cunoașterii: știu-cred, poate fi cunoscută prin aceiași structură triadă: știu-0-cred; ordinar-0-extraordinar. Iar rațiunea absolută, ca și intelectul etern, poate fi abordată numai prin respectarea structurii: da-0-nu, rațional-0-irațional, contradictoriu-0-complementar, activ-0-pasiv, etc.
Așa, calea aleasă spre memorizarea informațiilor vaste e lăudabilă. Puterea însușită va fi adecvată naturii. Corupția va diminua din motivele înaltei responsabilități. Totul e la vedere. Ceea ce e tainic va fi cunoscut. Convingerea poate veni și pe calea teoretică, meditativă.

Diferențele și asemănările au instrumente diferite de formulare. Unul din ele e Comparația. Adevărul poate fi cunoscut prin comparații teoretice și de către Știința ordinară. Dar această practică e lipsită de centul inițial prim de reper. Măsurând lucrurile, chiar teoretic, Știința ordinară le distruge de la început. Acel centru, 0, în Știința ordinară se ia arbitrar, conform dorinței și libertății alese de savant. Declarând că „practica bate gramatica”, adică experimentul teoretic e mai presus ca teoria contemplării meditative, Știința obișnuită se reazemă pe relativism, autorități, pe cunoștințe temporare, non absolute.

Din cunoașterea absolutului însă apare structura triadelor, da-0-nu; cunoscut-0-necunoscut, iar locul omului e în centru, la frontiera Cunoașterii. Calitatea primă a omului activ e intelectul etern. El e bazat pe o cunoaștere care nu ignoră echilibrele firești, alăturate de cele contradictorii: Da-0-Nu, Alb-0-Negru. Acestea sunt echilibrele complementare: etic-0-moral, Știință ordinară-0-Știință extraordinară; Știință-0-Religie, Triada-0-Trinitate, Cifra-0-Cuvânt, etc. Integritatea științei și credinței poate fi cunoscută prin cercetarea structurii echilibrelor planetare și sociale. Triada, e instrumentul universal al cunoașterii, chiar, și în limbajul folosit la programarea vieții sale proprii, dacă cititorul a avut norocul să se nască în albia limbii române.

Bineînțeles, se vor găsi o mulțime de combatanți, cu păreri, opinii autoritare, puncte și unghiuri de vedere, etc., care vor spune că „lucrurile nu stau chiar așa”. Fiind materialiști, crescuți în mâneca stânga a echilibrului, materialism-0-idealism, simplitatea acestui adevăr îi va irita, bloca. Pe partea opusă, pe alt mal al râului cunoașterii stau blocați în gândire islamicii radicali. Dar, intelectul etern nu poate fi ascuns. El e aici, în centrul oricărui echilibru: spațial, biologic sau social.

* * *

Două mâni: stânga-0-dreapta. Un singur creier: activ-0-pasiv (deștept-0-prost). Două emisfere ale creierului: matematc-0-liric. O singură glandă pineală, „ochiul al treilea”care vibrează în ritm cu planeta: deștept-0-tare, deștept-0-tare…. Și nu ai unde să te ascunzi. Saltul de Conștiință e aici. Ca în „Apocalipsa” lui Ioan Teologul: „…peste tot e Lumină și ziua, și noaptea”.

De la „Centrul românesc de Știință și Cultură”

09.01.2017, Victor Deleu

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook