De ce le cerem bătrânilor sfatul?

  Tot ce răsare din sfera mărginită a unei gândiri individualiste e prin sine lipsit de vederea largă, care ţine seama în mod echilibrat de intercondiţionarea tuturor. E de la diavolul, care vrea să rupă în bucăţi creaţiunea şi să o scufunde pe fiecare într-o existenţă extrem de redusă, într-o existenţă chinuită, de umbră, de mişcare dezordonată, neraţională şi contradictorie a umbrelor. Totul e o falsă cunoştinţă, o cunoştinţă a fâşiei care nu e deplin reală, întrucât nu e în ţesătura întregului, în comunicare de viaţă între toate. „Dreapta socoteală”, atât de lăudată în scrierile duhovnicești răsăritene, vine și ea dintr-o îndelungată experiență a vieții de comunitate, de împreună-sfătuire cu alții. Ea ține seama de toate laturile realității, de toate punctele de vedere posibile în judecata ce o dă. De aceea, sfatul se cere mai ales de la „bătrâni”, care au adunat în cursul anilor îndelungați multă experiență de viață și multe păreri de la foarte mulți.*

*Părintele Dumitru Stăniloae, nota 56 la Ava Dorotei, Învățături, în Filocalia IX, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, p. 501-502

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook