DECALOGUL, porunca întâi (4)

  Am spus că unii oameni își idolatrizează propria minte, pe când alții își idolatrizează propriile corpuri. Aceștia din urmă au transformat aspectul fizic într-un dumnezeu. Pierd timp, bani și multă energie pentru înfrumusețarea aspectului fizic, ajungând atât de obsedați de acesta, încât își reduc propria existență la cea a trupului, uitând că viața are și alte aspecte (intelectual, moral, sau duhovnicesc). Ore extenuante de antrenamente fizice, ore întregi petrecute în fața oglinzii, pentru admirarea „progreselor” acumulate, tendința de a atrage privirile tuturor asupra aspectului propriu. Cu adevărat acestor persoane li se potrivește afirmația lui Dumnezeu din Vechiul Testament: „Voi lua Duhul Meu din oamenii aceștia, pentru că sunt numai trup”! În privința femeilor, boala „idolatrizării” aspectului fizic este și mai generalizată. De-acum ne-am obișnuit cu toții să vedem buze, sâni sau fese umflate cu pungi de silicon! Buze care sunt încremenite datorită injecțiilor cu toxina botox… Fel și fel de strategii pentru a „înveșmânta” trupul acesta trecător cu o frumusețe mai presus de cea naturală, primită de la Însuși Creatorul, sau de a prelungi vârsta frumuseții cât mai mult. Este o luptă cu scurgerea timpului, luptă care întotdeauna este pierdută de femeie, căci DUMNEZEU NU NE-A CREAT PENTRU VEȘNICIE ÎN VIAȚA ACEASTA, CI PENTRU VEȘNICIA VIEȚII DE DUPĂ MOARTE! În loc să tămâiem atâta idolul EU, fie el localizat în intelect, fie în trup, mai bine am căuta să ne înveșmântăm cu virtuți creștinești. Cum zicea Domnul nostru: „Așa se întâmplă când omul nu se îmbogățește ÎN DUMNEZEU” (adică în daruri duhovnicești, de la Duhul Sfânt – Dumnezeu).

Sfânta Scriptură ne învață în privința trupurilor noastre că, departe de a fi dumnezei prin ele însele, pot fi îndumnezeite prin umplerea lor cu Duh Sfânt! „Oare nu știți că trupurile voastre sunt temple ale Duhului Sfânt Care locuiește în voi”? Corpul omenesc, la fel ca și planeta de pe cer, nu are strălucire proprie: el își primește strălucire de la Harul lui Dumnezeu. Astfel el poate ajunge chiar la nestricăciune după moarte (în cazul sfintelor moaște), ca semn vizibil al prezenței Duhului Sfânt în interiorul său. Dar cât de diferită este îndumnezeirea omului de către Dumnezeu Însuși prin har, de idolatrizarea propriilor euri sub influența duhurilor căzute din mândrie! Dumnezeu, sau demonii? Aceasta-i întrebarea!

Domnul să ne lumineze ca să facem alegerea cea bună, amin.