DECALOGUL, porunca întâi (7)

IUBIREA DE ARGINT

  În a patra pericopă evanghelică citită la Slujba Sfântului Maslu, auzim printre altele și acest mic fragment dintr-o profeție a lui Isaia: ” Duhul Domnului este peste Mine, că DOMNUL M-A UNS SĂ BINEVESTESC SĂRACILOR, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate”(Isaia 61;1). Ce veste bună aduce Domnul nostru săracilor? Este suficient să citim celebra „Predică de pe Munte” a Domnului, adică să parcurgem cu atenție capitolele 5, 6 și 7 ale Evangheliei după Matei, ca să înțelegem tot! După ce timp de milenii Dumnezeul cerului și al pământului fusese considerat de către cei care Îl cunoscuseră prin credință o Divinitate înfricoșătoare, pedepsitoare și răzbunătoare, Mântuitorul nostru, Fiul Său, ne dezvăluie adevărata față a Tatălui: El este Tată pentru toți cei care vor crede de-acum înainte în Fiul Său Iisus Hristos! Cum scrie și Sfântul apostol Ioan la începutul Evangheliei sale: „Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu..”(Ioan 1;12). Ei bine, dragi cititori, aceasta este vestea cea bună pe care a dat-o Mântuitorul nostru tuturor săracilor, sau mai bine-zis, tuturor creștinilor: de acum înainte, nimeni dintre cei care cred cu adevărat în El, Hristosul lui Dumnezeu, nu mai trebuie să tremure de grija zilei de mâine! S-a terminat cu frica! Cei ce credem în Domnul avem un Tată milostiv și atotputernic in ceruri, Care ne va hrăni și ne va îmbrăca mereu. Noi nu trebuie să ne ocupăm sufletele cu grijile supraviețuirii pe pământ, ci cu cele ale dobândirii sfințeniei vieților. Să nu mai albim de grija traiului zilnic, ci de cea a câștigării vieții veșnice! Vă redau esența învățăturii Domnului în câteva versete: ” De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca. (..) Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele? (..) Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiți? Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Și vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este iar mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? Deci nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? CĂ DUPĂ TOATE ACESTEA SE STRĂDUIESC NEAMURILE; ȘTIE DOAR TATĂL VOSTRU CEL CERESC CĂ AVEȚI NEVOIE DE ELE. CĂUTAȚI MAI ÎNTÂI ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU ȘI DREPTATEA LUI ȘI TOATE ACESTEA SE VOR ADĂUGA VOUĂ” (din Matei, capitolul 5).

Din simpla citire a versetelor de mai sus rezultă foarte clar în ce constă marea „revoluție mentală” pe care Mesia o aduce pe pământ: El este Fiul lui Dumnezeu, Care ia asupra Sa păcatele noastre. Cei care cred în El dobândesc în Creatorul, Tatăl Său, un Tată milostiv și atent. Singura grijă pe care trebuie să o aibă ucenicii lui Hristos este aceea de a trăi o viață curată din punct de vedere moral, prin „ținerea” poruncilor și de a adora cu multă dragoste Treimea Cea Dătătoare de viață vremelnică și veșnică. În credința creștină se exclud din start acumulările de valori materiale! Din moment ce Dumnezeu este Tată atotputernic, nu există nici o justificare pentru acumulări de avuție.. Pentru ce să lăsăm guri flămânde nehrănite și trupuri înfrigurate neîncălzite, cruțându-ne averile? Pentru ce să nu fim milostivi așa cum S-a arătat Cel ce a murit pe Cruce PENTRU FIECARE DINTRE NOI ÎN PARTE? Pentru că ne este frică de necesitățile viitorului?.. Nu există frică de genul acesta în religia lui Hristos! Ideea pe care am pornit eu în scrierea acestor paragrafe este aceea de a demonstra pe baza Scripturii că cei care adună valori materiale fără nici o limită NU RESPECTĂ ÎNVĂȚĂTURA DOMNULUI HRISTOS, oricât s-ar considera ei de creștini!

Acumularea bogățiilor ascunde o mare frică de posibile lipsuri viitoare. Aici ajungem în sfera idolatriei. Practic noi prin aceste stocuri pe care le adunăm mereu, lepădăm grija față de noi a Celui Care ne poate da exact ceea ce ne trebuie ÎN FIECARE ZI! Chiar și „pâinea cea de toate zilele” necesară nouă „spre ființă”, ne-a învățat Domnul ca să o cerem pentru ASTĂZI, nu pentru un „mâine” care nu ne aparține! Cel ce ne poartă de grijă astăzi, ne va purta de grijă și mâine, dacă nu cumva va dori să ne răpească la Sine în noaptea zilei pe care o trăim…

Prin iubirea de argint („arghirofilia”) noi ne lepădăm de Dumnezeu și ne punem toate nădejdile în grămezile de bani, sau în ciorapii plini cu bancnote de sub saltea, sau mai modern, în conturile pline cu „monedă virtuală”. Vai și amar când astfel de persoane idolatre pierd averea lor dintr-o dată! Nu ne mirăm când citim prin ziare sau vedem la televizor sinucideri ale celor care au pierdut tot! Și-au pierdut dumnezeul, este și normal să nu mai aibă speranță… Ați auzit să se sinucidă creștinul cel credincios și milostiv? „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!”, așa zice el când suferă pierderi materiale.

Sfântul apostol Pavel scria colosenilor acum două mii de ani ceea ce am scris eu mai sus, anume că sunt incompatibile patimile omului cu o cale atât de strâmtă, cum este cea a vieții creștine: „Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi LĂCOMIA, CARE ESTE ÎNCHINARE LA IDOLI, pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, în care păcate aţi umblat şi voi odinioară, pe când trăiaţi în ele”( Coloseni 3;5-7).

Închei aceste rânduri dedicate demascării patimii iubirii de argint, de care suferim mai mult sau mai puțin toți creștinii de azi, prin cuvintele marelui ascet al pustiei și doctor de suflete Ioan Scărarul: „Iubirea de argint este închinarea la idoli, fiica necredinţei, scuză a bolilor, prezicătoare a bătrâneţii, vestitoare a foametei, ghicitoarea secetei. Iubirea de arginţi are ca început falsul pretext de a-i ajuta pe săraci. Până când n-a strâns bani mulți, avarul se arată a fi milostiv; când însă devine posesorul unor averi mari, îşi ţine mâinile închise. Am văzut săraci în bani care s-au îmbogăţit în tovărăşia celor săraci cu duhul şi care şi-au uitat sărăcia lor cea dintâi. Nu spune că strângi bani spre a-i da săracilor, deoarece văduva din Evanghelie a cumpărat împărăţia cerurilor cu doi bănişori. Cel care a biruit această patimă a tăiat legătura grijilor (care-l ţintuiau în această lume); cel care însă este legat de dânsa, nu va putea aduce niciodată lui Dumnezeu o rugăciune curată” (Sfântul Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Învierea, traducere de mitropolit Nicolae Corneanu, 2007, pp. 246-247).

Domnul să ne izbăvească de mistuitoarea dorință de adunare a averilor, amin!

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook