DECALOGUL, porunca întâi (8)
În ignoranța lor de multe ori oamenii iubesc fără limită acolo unde ar trebui să aibă limite, disprețuind Ceea ce ar trebui să iubească cu toată ființa lor. În limbaj științific acest dublu fenomen se exprimă în următoarea sintagmă: „ABSOLUTIZAREA RELATIVULUI ȘI RELATIVIZAREA ABSOLUTULUI”. Din însuși acest enunț cred că unii dintre cititori au înțeles eroarea pe care multă lume o comite azi. Absolutul nu poate fi decât Dumnezeu, Divinitatea. Relativul este ceea ce este limitat și trecător pe acest pământ. Prin urmare, oamenii sunt tentați să nutrească sentimente de adorare, care se cuvin numai lui Dumnezeu, față de persoane umane ca și ei. Cu alte cuvinte, prin exagerarea dragostei față de anumite persoane, cădem de fapt într-o nepermisă adorare idolatră!
Un prim exemplu, de altfel foarte „tolerat” de cei din jur, este cel al îndrăgostiților. Deși s-a demonstrat științific că în perioada îndrăgostirii creierul celui în cauză este pur și simplu „drogat” datorită prezenței unor hormoni de fericire, totuși aceasta nu-l îndreptățește la o atitudine de adorare față de obiectul pasiunii sale. Trebuie menținute anumite limite, și este chiar foarte util ca aceste limite să existe în perioada îndrăgostirii! Câte greșeli nu se fac.. Câte defecte rămân nevăzute la partener, care apoi încep să apară cu claritate.. Dar punctul de vedere care mă interesează pe mine este completa ignorare a Dumnezeirii în acea scurtă, dar intensă perioadă din viața tinerilor. Folosirea frecventă a declarației „Te ador!”, total greșită, căci adorare Se cuvine numai Dumnezeirii, trădează pierderea evlaviei față de Sfânta Treime. Orbire totală… Imaginați-vă riscurile unei morți accidentale în această „perioadă oarbă”! Căci, după cuvintele Domnului, „în ce vei fi găsit, în acelea vei fi judecat”. Oare va zice Dreptul Judecător: „Pe tine te înțeleg că M-ai ignorat, tu erai îndrăgostit…”?? Nu El a zis: „Dați cezarului ce-i al cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”? Dimpotrivă, multă binecuvântare vor primi în viața lor tinerii care în această perioadă „critică” a primei iubiri au preferat să înmulțească rugăciunea, au bătut împreună cărările bisericilor și ale mănăstirilor! Aceștia își vor zidi casa cu temelia pe Piatra Hristos, iar vânturile și valurile nu vor putea să dărâme casa lor!
O altă idolatrizare din ce în ce mai răspândită în vremurile pe care le trăim este aceea a PROPRIILOR COPII! Este incredibil, dar tinerii părinți din zilele noastre nu mai au nici o limită în iubirea față de copii… Ajung la idolatrizarea lor, la o adevărată adorare, din păcate. Această dragoste fără limite se exprimă printr-o satisfacere fără discernământ a tuturor dorințelor progeniturilor, ceea ce reprezintă o greșeală imensă în plan pedagogic. Acum trei mii de ani spunea Înțeleptul Solomon: „Cine-și cruță toiagul, își urăște copilul”! Pentru că procesul educației copilului implică și interzicerile, și pedepsele corporale care au rolul de a impune ideea de „lege” micuței ființe umane. Nu totul este permis în viață, dar dacă nu ne obișnuim cu ideea aceasta din copilărie, nu o vom accepta nici ca adulți! Degeaba ne mirăm astăzi văzând înmulțirea violurilor, jafurilor, crimelor, violențelor familiale.. Făptașii de azi sunt copiii de ieri cărora li se spunea: „Da, iubitul mamei, acum îți dă mama tot ce dorești”!
Ca și în cazul îndrăgostiților, și părinții pe care i-am descris mai sus pierd corecta raportare la Dumnezeire. Pentru că.. „nu poți sluji la doi stăpâni, căci pe unul îl vei iubi, iar pe celălalt ÎL VEI DISPREȚUI”, spunea Domnul nostru. Dacă ai căzut în adorare față de copilul pe care Dumnezeu ți l-a dăruit ca să îl crești în credința față de El, va avea grijă Creatorul ca tocmai acest copil să te prigonească atunci când vei ajunge bătrân și neputincios! Un lucru foarte ciudat care mi s-a întâmplat de când sunt preot: mulți părinți tineri pur și simplu cer ajutorul Bisericii ca să li se liniștească micuții! Copii de trei – patru ani deja scăpați de sub control. Părinți care cer „ceva molitfe, sau rugăciuni, sau slujbe” pentru liniștire. Dragii mei, aici nu de slujbe e nevoie, ci de respectarea milenarelor principii ale pedagogiei creșterii copilului. Nu e îndrăcire, e alintare fără măsură a copiilor voștri. E lipsă de educație. Unor astfel de părinți le răspund: „Nu dumneavoastră vă creșteți copiii așa cum Îi place lui Dumnezeu, ci copiii vă cresc, așa cum le convine lor. Ar fi cazul să creșteți voi mai întâi și să reluați frâiele educării copiilor dumneavoastră cât mai repede”!
Totul se poate rezolva în viață, dacă este credință și pocăință. Spovedanie sinceră și întoarcere la ADEVĂRATUL DUMNEZEU. Să ne iubim copiii ca pe daruri neprețuite ale Sfintei Treimi, conștienți fiind că de educația pe care le-o oferim acum depinde veșnicia lor.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Preot Sorin Croitoru, Mantova, Italia
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook